Spuneam săptămîna trecută că logica ministrului Flutur mi se părea impecabilă: chiar dacă se găsiseră doar anticorpii, se acţiona ca şi cum virusul ar fi fost sigur prezent. Pariul era bine conturat: carantină şi sacrificarea păsărilor din focar, urmînd ca ulterior să fim acoperiţi dacă verdictul final este prost sau să răsuflăm uşuraţi dacă e bun. Gravitatea ministrului de la Agricultură era atunci cea mai eficientă soluţie de comunicare: oamenii trebuiau să pună răul în faţă, pentru ca acţiunea de izolare a focarului să aibă acordul şi sprijinul lor. Între timp, pariul a ieşit prost: în mod cert în România există gripa aviară, şi este vorba şi de cea mai periculoasă tulpină. Tot săptămîna trecută vorbeam despre conferinţa de presă a ministrului de la Sănătate, care dăduse un mesaj diferit, în sens invers cu cel al colegului său: nu e confirmat, nu e cazul să ne neliniştim. În mod logic, oamenii afectaţi au crezut în mesajul convenabil, astfel încît am asistat cîteva zile la o aplicare în dorul lelii a carantinei. Poliţiştii de la Ceamurlia nu erau foarte convinşi de misiunea lor, oamenii nu doreau să îşi lase păsările sacrificate, ziariştii se jucau de-a hoţii şi vardiştii cu jandarmii şi relatau plini de mîndrie cum au spart carantina, bătînd cîmpii şi cîmpurile din preajma satului. Ministrul Nicolăescu a redus în mod clar eficienţa politicii impuse de colegul său. Dar el nu a fost un iresponsabil solitar. Din contră, a fost purtătorul de cuvînt al unei majorităţi ad-hoc care a funcţionat pe principiul: că n-o fi dracu' atît de negru! Uite că a fost. O adevărată epidemie de iresponsabilitate i-a cuprins pe oficiali, pe oameni simpli şi pe jurnalişti între momentul găsirii anticorpilor şi momentul certitudinii. Au fost cîteva zile cînd părea că ministrul Flutur e cauza gripei aviare, că dacă el ar fi tăcut din gură nu mai exista nici o problemă. Nici nu vreau să mă