Pina in februarie 2006, cind va fi redactat Raportul de primavara al CE, seful DNA, Daniel Morar, trebuie sa prinda citiva mari corupti. Spune ca-i are in vizor. Sint vreo „5, 6, 7", spune el. Aflat in vizita in SUA, Daniel Morar ne-a acordat un interviu.
Si pe agenda SUA, coruptia in Romania ramine un subiect de interes…
Nici nu putea sa nu ramina. Eu am venit numai de doua luni la DNA si am facut ceea ce am spus ca o sa fac: o evaluare a procurorilor si a ofiterilor de politie judiciara si deja am propus revocarea unora dintre sefi si am revocat pe altii.
Pina la urma, toti si-au cerut transferul, dar e important pentru DNA ca au plecat. Acesta e un semnal pentru cei care au ramas. Daca vor avea tot o atitudine pasiva, nu avem nevoie de ei.
Acesta a fost lucrul usor de facut. Mai greu e cu instrumentarea dosarelor. Am vazut dosarele vechi care au fost inchise si care privesc si destule personalitati ale lumii politice, publice romanesti, iar pe de alta parte, instrumentam dosarele cu care am fost sesizati de cind am venit eu.
Cred ca sint 5, 6, 7 dosare de mare si medie coruptie cu posibilitate de a fi finalizate prin rechizitoriu. Sesizari sint destule, de ordinul zecilor.
Insa instrumentarea unui dosar de mare coruptie dureaza. Oamenii au avocati, cind vad ca lucrurile se incing se interneaza in spital, folosesc fel de fel de tertipuri. Dar ancheta se face si se va vedea in scurt timp. Pina in februarie anul viitor, cind se iau in calcul datele pentru Raportul Comisiei Europene.
Presiuni de la ziare
Acum mai exista presiuni?
Exista, in primul rind prin mass-media. Nu dau vina pe presa, dar exista ziare care au in spate anumite persoane care sint cercetate… Procurorii simt o apasare. In unele ziare, nu neaparat in Bucuresti, exista o campanie coordonata impotriv