Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii de municipii au dezbatut asupra hatisurilor administrative

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 22 octombrie 2005 ·

Radu Mazare nu a participat la manifestarea de la Bistrita

# Presedintele CJC a participat ieri la lucrarile Adunarii Generale a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania (UNCJR) * Cum era de asteptat, subiectul principal si intens dezbatut au fost modificarile la Legea 215 privind administratia publica locala * Aceasta tema a fost discutata si in cadrul Adunarii Generale a AMR de la care primarul Radu Mazare a lipsit Localitatea Bistrita a fost ieri gazda a doua adunari generale care au vizat administratiile publice locale din Romania. Una dintre ele a fost cea a judetelor, iar cealalta a adus impreuna reprezentantii municipiilor. Daca la nivel de judet Constanta a avut reprezentare in persoana lui Nicusor Constantinescu, din schema Adunarii Generale a AMR a lipsit tocmai edilul sef al municipiului Constanta, Radu Mazare, in timp ce primarii din Medgidia si Mangalia au fost prezenti la eveniment.Seful Consiliului Judetean Constanta a participat ieri la lucrarile Adunarii Generale a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania care s-au desfasurat la Bistrita. Nicusor Constantinescu a mers la Bistrita intr-o dubla calitate, el fiind atat presedintele CJC cat si prim-vicepresedinte al UNCJR.Cum era de asteptat, subiectul principal l-au constituit modificarile la Legea 215 privind administratia publica locala. Potrivit noilor propuneri, daca acest amendament va fi adoptat de Parlament, ar putea fi schimbati cu doar jumatate plus unu din voturile consilierilor si nu cu doua treimi din cvorum ca pana acum. Astfel, aceste modificari ar putea duce la pierderea postului de catre cinci presedinti de consilii judetene, membri ai PSD, printre care si Nicusor Constantinescu.Primarul Mazare nu a participat la Adunarea Generala a AMRDe asemenea, ieri a avut loc tot la Bistrita si Adunarea Generala a Asociatiei Municipiilor din Romania. Cu toate ca in

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°