- Diverse - nr. 209 / 24 Octombrie, 2005 Chiar sa i se fi pus pata, asa din senin, lui Sebastian Bodu, cum ar crede unii, pe presedintii datornici ai unor cluburi de fotbal? Cert este ca, de la o zi la alta, ia amploare galceava intre unii patroni ai cluburilor de fotbal cu mari restante la bugetul de stat si presedintele ANAF, neinduratorul Sebastian Bodu, in postura unui comisar Cattani al Fiscului romanesc. Fiscul a pus sechestru asigurator pe averea latifundiarului Gigi Becali, finantatorul Stelei (cu o datorie sapte milioane de euro), posesorul unei suprafete, in judetul Ilfov, de 300 de hectare de teren. Saracu'! Alt multimiliardar in lei vechi, multimilionar in euro, Ioan Neculae, actionar majoritar la F.C. Brasov, are o datorie de numai 188 de miliarde de lei. Datorii mari fata de statul roman mai au, printre alte cluburi, si Gloria Bistrita, Unirea Braila, "U" Cluj. "Ei, si?" _ spun unii. Patrunzand dincolo de acest refuz al unora de a-si plati datoriile, dincolo de o lene a gandirii celor care au inlesnit acest lucru, suntem indreptatiti sa ne intrebam: ce s-ar intampla daca fiecare cetatean al Romaniei ar uita sau nu ar fi dispus sa-si plateasca taxele si impozitele fata de bugetul statului? Din ce ar mai fi platite, sa zicem, pensiile, salariile, ajutoarele sociale? Se vede ca, manelistii, azi cu vile si castele, care castiga enorm, contand pe prostul gust al unora, si fotbalistii (cei de la Steaua au incasat chiar si 5.000-10.000 de euro, la un singur meci, drept prima pentru victorie, sa nu mai vorbim de salariile astronomice!) trebuie, cumva, sa faca exceptie? Fiind unul dintre ziarele care n-a ramas niciodata dator nimanui, cu un leu macar, ne intrebam ce s-ar intampla daca "Cuvantul liber" nu si-ar achita o zi doar obligatiile fata de stat? Ce tambalau ar mai iesi! Ce ar mai jubila unii! LAZAR LADARIU - Diverse - nr. 209 / 24 Octombrie, 2005 Chiar