Autoritatile locale pun in pericol existenta spatiilor verzi prin felul in care aproba modificarea planurilor de urbanism generale sau zonale.
Seful Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, a cerut, ieri, printr-o scrisoare adresata Asociatiei municipiilor, modificarea legislatiei privind elaborarea si punerea in aplicare a Planurilor urbanistice de detaliu (PUD).
Comisarul general al Garzii sustine ca nerespectarea coeficientului de utilizare a terenurilor (CUT), stabilit de regula prin planuri de urbanism zonale sau generale, a dus la disparitia unei parti importante de spatii verzi.
PUD este acceptat prin lege doar ca o exceptie de la regula stabilita prin planurile zonale (PUZ) sau generale (PUG) ale unei localitati, pentru situatii exceptionale, cand realitatea urbana permite depasirea limitelor stabilite prin PUZ sau PUG.
Consiliile locale sunt cele care coordoneaza realizarea celor trei "norme" de construire si tot ele sunt cele care le pot modifica. Comisarul general Silvian Ionescu a aratat, la Bistrita, ca PUD-urile reprezinta o problema nationala, pentru ca "una vorbim si alta facem".
„In PUD-uri exista un element esential, CUT, care nu este respectat. Se aproba o constructie de 600 de metri patrati si in realitate se construiesc 1.005 metri patrati, se depaseste chiar suprafata proprietatii. Societatea civila si presa ne-au sesizat multe astfel de cazuri.
In conditiile legislatiei de acum, s-a ajuns in situatia in care, in Bucuresti, in ultimii 15 ani, au disparut 1,5 milioane metri patrati de spatii verzi, iar la Sibiu, 80.000 de metri patrati de spatii verzi nu mai exista, tot din aceeasi cauza", a declarat Ionescu.
El considera ca pedepsele pentru cei care incalca legislatia de mediu sunt prea mici, iar in noua Lege a mediului, cele mai mici amenzi pentru persoanele fizice care