- Editorial - nr. 209 / 24 Octombrie, 2005 Zilele trecute, am incercat sa port o discutie cu managerul unei societati comerciale muresene profilate pe industria alimentara, despre performanta, calitatea si exportul de marfa in Germania si Elvetia _ tari care achizitioneaza la preturi "strict secrete" intreaga productie. Stiam ca fabrica respectiva a accesat anul trecut fonduri banesti serioase printr-un proiect SAPARD, pentru o dotare la standardele UE, asa ca l-am intrebat pe director despre modul cum este perceputa integrarea de catre angajatii societatii, actionari, furnizorii de materie prima ieftina din tara. Omul a sarit ca ars: "Ce tot o dati cu Uniunea Europeana, pe mine nu m-a intrebat nimeni daca vreau sau nu sa ma integrez...!". Cu asta discutia noastra s-a terminat si am inteles ca trebuie sa parasesc biroul. Omul, de altfel, un specialist de marca, avea sufletul prea catranit pentru a purta o discutie despre cea mai arzatoare problema a Romaniei _ aderarea. Sincer sa fiu, m-a deranjat, oarecum, refuzul categoric al managerului de a purta o discutie civilizata, fiindca foarte rar am avut parte de un asemenea tratament. In schimb, am cautat sa inteleg de ce oamenii de afaceri manifesta ostilitate fata de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana; probabil, dansii cunosc foarte bine ce presupune aplicarea directivelor Uniunii in domeniul lor de activitate. Se spune ca, dupa 2007, multe societati comerciale din industria alimentara vor fi obligate sa inchida portile fabricilor, chiar daca au investit miliarde de lei in dotari si modernizari. Daca, la ora actuala, functionarii de la Bruxelles ne trateaza cu ifose de fata batrana, cum vom fi tratati dupa aderare, cand ni se vor impune clauze, prevederi, legi pe care va trebui sa le respectam cu sfintenie? In prezent, Uniunea Europeana nu pune nici un accent pe bunastarea cetateanului roman. Ne cere taxe,