Maiastra a disimularii, onor marea coruptie baga carbuni la sentiment si virtute. Elena Udrea, femeia de pripas folosita de tot felul de cocosi pe post de anunt politico-matrimonial, devine treptat materie prima pentru o intreaga gama de frustrari.
Cu exceptia lui Basescu, nimeni n-o iubeste pe Elena Udrea. Iar daca vorbim despre iubirea presedintelui pentru sotia lui Cocos, ea oricum ramine un mister pe care, probabil, doar psihanalistii il vor dezlega cumva. Tentatia de a face din asta un subiect e mare, dar pacatul irelevantei e asijderea. Mitul femeii fatale din alcovul puterii, ca orice mit, nu explica o realitate, ci un reflex.
Reflexul mintii de a pune istoria cu botul pe labe. Cazul Elena Udrea e de retinut in alti termeni. Novela ex-consilierei de la Cotroceni pune pe tapet o problema de morala publica tipic romaneasca. Mai exact, ea ne dezvaluie mecanismul discret al unei strategii de tipul „cum sa ascunzi un pacat fara contur in spatele unei virtuti fara obiect".
E vorba de pacatul fara contur al Romaniei recente, care tine de inepuizabilul potential al marii ei coruptii de a se reproduce ca sistem. De aproape un an de zile vorbim neintrerupt despre reforma justitiei care reprezinta, de fapt, momentul zero al oricarei campanii anticoruptie. Cum era de asteptat, primele reactii au venit dinspre PSD. Pacaleala.
Aflati inca sub vraja campaniei electorale, am confundat multa vreme anticoruptia cu antipesedismul. Aveam deja si lista scurta, cu Nastase, Hrebenciuc, Mitrea, DIP, capi de pluton. Trec citeva luni si mai nimic. Par de neatins. Dezamagirea creste vertiginos, desi numele lor inca mai pilpiie prin paginile ziarelor, macar asa, ca impresie. Si pentru a intretine o iluzie.
Intre timp insa, sistemul lucreaza aproape fara cusur. Capitalurile si influenta fac silentios pasul spre dreapta, sau, mai
