Cu fiecare nou film, Sergiu Nicolaescu nu mai pridideste cu laudele de sine megalomanice. Considerandu-se luceafarul cinematografului romanesc, problema cea mai mare e ca, la fel ca 99% dintre cineastii romani, Sergiu Nicolaescu nu vede film, ca sa aiba cu ce sa se compare. Nu vede ce se face de 15 ani încoace în materie de cinema, de aceea se considera centrul universului (cinematografic). Pentru ca, daca ar vedea (si ar avea discernamant), Sergiu Nicolaescu si-ar da seama ca opera lui e pigmeica. Si-ar da seama ca e doar un mestesugar (marunt, în plus), nicidecum un artist, asa cum îi place sa se considere. Problema cu discernamantul e iarasi serioasa - dovada stau iesirile furibunde la adresa filmului lui Cristi Puiu. Caci, daca nu sesizeaza calitatile Mortii Domnului Lazarescu, atunci nu se poate gasi o baza comuna de discutii cu el...
Aveau priza la public unele din filmele de actiune din anii 60-70 ale lui Sergiu Nicolaescu, pana la un punct bine facute în genul lor. Au si-n continuare o oarecare priza (o dovedesc difuzarile de la televiziuni), explicabila probabil printr-o anume nostalgie pentru filmul de altadata - bun, prost, asa cum era el, nicidecum prin aceea ca ar avea vreo calitate particulara, care sa le faca sa intre în panteonul cinematografic romanesc (anemic, de altfel).
Problema cu adevarat majora sunt filmele pe care le scoate Nicolaescu în ultimul timp. Dupa catastrofa Orient Express, vine acum catastrofa 15 (scris exact asa, cu ghilimele, oare de ce?). Pentru corectitudine, trebuie spus ca Orient Express era o catastrofa de la cap la coada, cu o discrepanta uriasa între intentii (aristocratic-rafinat-viscontiene) si realizari (replici ridicole, interpretari rusinoase, muzica înfioratoare, scenariu lacrimogen-penibil); în timp ce, în 15, ridicolul alterneaza cu scene corect filmate, în spiritul cascadoriilor de odinioara.