Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu ''ori este rau intentionat, ori este rau'', sunt de parere reprezentantii Colegiului Farmacistilor din Romania. Aceasta declaratie vine dupa ce ministrul Nicolaescu afirma, la sfarsitul saptamanii trecute, ca ''in doar trei judete, preturile la medicamente au scazut asa cum este prevazut in ordinul privind ajustarea preturilor la medicamentele de uz uman''.
Acest ordin a intrat in vigoare la data de 16 septembrie a.c., astfel ca ''toate farmaciile au avut obligatia de a micsora preturile de raft ale medicamentelor''. La vremea respectiva, ministrul Sanatatii a explicat ca ''este vorba despre medicamentele din productia interna si cele din import, care se gasesc in Catalogul National al Preturilor Medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata in Romania.
Masura se aplica numai medicamentelor care se elibereaza doar pe baza de prescriptie medicala, nu si celor care se pot elibera fara reteta - spre exemplu, algocalmin si paracetamol. Conform noului act normativ, pretul de raft al acestor medicamente va scadea cu 7 pana la 11 la suta, ca urmare a micsorarii adaosurilor comerciale si a taxelor de importator''.
Tot atunci, Nicolaescu a anuntat ca reprezentantii Garzii Financiare vor controla daca farmaciile respecta reglementarile privind scaderea pretului la medicamente, iar rezultatele controalelor efectuate ''vor fi prezentate si Ministerului Sanatatii pentru a fi luate masurile legale necesare''.
La aproape o luna dupa inceperea verificarilor, ministrul Nicolaescu sustine ca a primit de la Garda Financiara un raport din care reiese ca doar in trei judete farmaciile au respectat ordinul privind ajustarea preturilor la medicamente. Farmacistii sustin, insa, ca ordinul a fost respectat.
''Noi lucram, informatizat, pe baza dischetelor pe care le primim de la casele judetene de asigurari de sa