Agentii economici care efectueaza operatiuni de schimb valutar vor respecta noi conditii de afisare a tarifelor aplicate, din cea de-a doua parte a lunii noiembrie. Noile prevederi se gasesc in ordinul 484 pe 2005, semnat de secretarul de stat, Catalin Teodorescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Documentul, care va intra in vigoare la 18 noiembrie, impune pretul final de vanzare sau cumparare a valutei. Concomitent, se precizeaza si anumite caracteristici si dimensiuni ale literelor si cifrelor afisate.
Potrivit ordinului, agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar nu vor avea obligatia sa afiseze comisionul practicat. Important este pretul final pe care il plateste consumatorul si sa se vada clar diferenta dintre cursul de cumparare si cel de vanzare, se comunica in argumentatia pentru emiterea documentului. De asemenea, inaltimea minima a literelor si cifrelor pentru afisarea in interiorul casei de schimb valutar a cursurilor de schimb, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, este de minimum 8 milimetri, grosimea literelor de 1 milimetru, distanta dintre litere tot de 1 milimetru, iar distanta dintre cuvinte este de minimum 2 milimetri. Ordinul 484/2005, cu privire la masurile de informare a consumatorilor de catre agentii economici care desfasoara activitati de schimb valutar este publicat pe site-ul ANPC. Noua reglemetare apare deoarece consumatorii au avut foarte multe probleme legate, in primul rand, de comision. Existau plangeri cu privire la agentii care induceau in eroare in mod voit clientul si afisau comisionul in locuri nevizibile sau cu litere si cifre foarte mici. Prin aplicarea prevederilor acestui ordin, preturile de vanzare si cumparare finale vor trebui afisate efectiv.
Agentii economici care efectueaza operatiuni de schimb valutar vor