“Hai la lupta cea mare!”, iata indemnul pe care-l adreseaza socialistii in Internationala. Pentru social-democratii romani acest moment a venit mai devreme decat si-ar fi dorit, dar mai tarziu decat le-ar fi prins bine pentru relansarea partidului. Lupta PSD-istilor nu se da insa cu fortele reactiunii si cu “exploatatorii” capitalisti (printre care ei sunt cei dintai), ci cu fortele trecutului pestilential si putrid al primilor 15 ani de dupa comunism, cand PSD a fost instrumentul de conservare a puterii celor care ii transformasera pe romani intr-un “popor de osanditi”. Pe scurt si concret, noua conducere a PSD este chemata sa dea lupta cea mare cu vechii lideri ai partidului, neimpacati cu soarta lor si cu mersul istoriei. Merita observat ca initiativa acestei confruntari necesare nici macar nu a apartinut PSD, ci puterii.

Daca Alianta, impreuna cu celelalte partide din coalitia de guvernare, nu s-ar fi incapatanat sa-i schimbe din functie pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, Mircea Geoana si echipa sa s-ar fi luptat inca multa vreme cu tendintele dominatoare ale lui Adrian Nastase si chiar cu sfidarea lui Ion Iliescu. Indraznesc sa sugerez ca, de fapt, miza cea mare pentru toate fortele politice interesate nu este inlocuirea lui Nicolae Vacaroiu, care pune prea putine probleme actualei conduceri a PSD, ci a lui Adrian Nastase, fost lider maximo, care nu renunta la suprematie. Putem presupune ca Mircea Geoana si colegii sai au inteles de mult cat au de castigat de pe urma modificarii regulamentului si inlocuirii domnului Nastase, dar nu puteau sa fie perceputi ca tradatori ai uneia dintre personalitatile de vaza ale PSD. Batalia trebuia data, fie si de ochii lumii. Putem de asemenea presupune ca noua conducere a social-democratilor a fost jenata de demersurile brutale intreprinse de domnul Nastase pe langa oficialii europeni, socialisti si ne-socialis