“Una dintre dramele vremii noastre ar putea fi aceea ca îl asasinam prea des pe Mozart.” Iata o frumoasa, simpla si elocventa definitie a timpurilor noastre, apartinand unui filozof contemporan, Thomas de Koninck (care reia, de altminteri, un gand al lui Saint-Exupéry). Cum asa, cum se întampla asta? Suntem, mai întai, profund lipsiti de gust, de finete, de delicatete: nu numai în ceea ce priveste artele, ci mai ales în viata obisnuita si în relatiile omenesti. Ne caracterizeaza fie o mieroasa ipocrizie pe care o numim politete, fie, mai rau, un cinism grosolan pe care îl descriem ca pe o virtute, botezandu-l sinceritate. Discretia si masura ne ocolesc. Ne miscam urat, vorbim inexpresiv sau trivial, suntem mereu pusi pe harta, ne aratam frustrati si resentimentari ori lipsiti de vitalitate. Pe scurt, suntem badarani - în viata, pe scena publica, în scris, pentru a nu mai vorbi despre muzica. (Observati presa, inclusiv cea culturala: cand trebuie caracterizat cineva, aproape numai ori sudalme, ori adulatii.) Ne lipseste, în fond, calitatea de a detalia nuantele, de a ierarhiza valorile, de a discerne intermediaritatile. Ne lipseste simtul proportiilor.

Aceasta se întampla, desigur, fiindca lumii noastre îi lipseste tot mai mult cultura, în sensul profund al cuvantului. Avem, bineînteles, oameni care stiu foarte multe - specialisti, profesionisti, tehnocrati, savanti, arhivari, birocrati, experti în toate disciplinele imaginabile (si chiar dincolo de imaginatie), dar specia oamenilor cultivati, pur si simplu, este în declin manifest. Propun organizatiilor ecologiste ca, alaturi de diferite specii animale protejate, sa o aiba în vedere si pe aceasta ca fiind în primejdie de extinctie. Notiunea în care au crezut atatea generatii de europeni, aceea a unui “rest inutil” în cultura, a carui finalitate nu e nici puterea, nici acumularea, nici fapta, ci cultivarea