A terminat Liceul de Artã şi mai apoi o şcoalã de sculpturã. A pãrãsit România înainte de '89, pentru a-şi face un viitor în Ungaria, dar s-a întors pentru cã nu şi-a gãsit locul acolo. S-a aşezat din nou în oraşul de suflet şi de atunci lucreazã aici.

Pentru el sculptura este totul. Are un spaţiu amenajat în balconul locuinţei şi lucreazã, practic, tot timpul. Sub dalta mânuitã de el, statuetele prind viaţã, iar rezultatul final este unul de excepţie. "Mi-a plãcut întotdeauna sã sculptez. Vãd în fiecare bucatã de lemn o statuie, o reprezentare a unui lucru. Nu plec nicãieri fãrã o daltã şi nu pierd nici o ocazie de a sculpta ceva nou", povesteşte Marin. Chiar dacã pasiunea pentru modelarea şi cioplirea lemnului a devenit sursa principalã de venit, Marin povesteşte cã ceea ce face din plãcere nu îl oboseşte deloc, ba mai mult, îi oferã o satisfacţie şi o bucurie sentimentalã. "De multe ori lucrez zile întregi fãrã sã simt oboseala. Munca mea se bazeazã mult pe creativitate şi asta mã stimuleazã", spune sculptorul.

Pe lângã sculpturã, Marin are şi o altã pasiune, la fel de dragã: muzica. "Consider cã tinerii din ziua de azi sunt puţin mai radicali decât eram eu în adolescenţã. Ascultã un anumit fel de muzicã. Nu zic cã nu e bun, dar pentru mine, care sunt oarecum nostalgic, muzica anilor '80, '90 sau muzica clasicã, înseamnã mult", mãrturiseşte melomanul. Sutele de casete pe care le are în colecţie stau mãrturie pentru acest lucru. Fiecare album are o poveste a lui, fiecare a fost achiziţionat într-un moment important din viaţa lui Marin şi semnificã ceva. "Nimic nu este întâmplãtor. Totul se leagã, într-un fel sau altul. Şi îmi place sã cred cã fiecare lucru are un rost al lui şi cã fiecare om are nişte limite pe care nu trebuie sã le depãşeascã", afirmã sculptorul.

Când am plecat, Marin a rãmas în balcon, concentrat sã facã ultimele retuşuri l