Dupa doua luni de blocaj total, rotitele parlamentului se învartesc din nou. La sfarsitul zilei, jurnalele consemneaza record dupa record, înca o suta de articole ale noului Regulament adoptate, înca trei legi necesare integrarii... Zagazul dintre putere si opozitie s-a rupt si alesii recupereaza în forta timpul pierdut. Nu si prestigiul. Cota de încredere în principala institutie a democratiei, care este parlamentul, se afla oricum la nivelul de avarie, dupa 15 ani de selectie defectuoasa a oamenilor pe liste si de bani publici risipiti cu amandoua mainile. Ei bine, ciocnirea naprasnica a puterii si opozitiei în jurul jilturilor celor doua Camere, cu blocajul aferent, a coborat pragul încrederii la 10%. Domnii Vacaroiu si Nastase pot fi fericiti, este un record absolut, democratia plateste pe ei pretul maxim. Dar cosmarul pare sa se fi încheiat. Partile au negociat responsabil, în absenta lui Nastase, care era la Bruxelles. Puterea a primit lumina verde pe Regulamentul ce permite schimbarea presedintilor. Opozitia a punctat în planul imaginii, demonstrand ca nu se poate trece peste ea, si a obtinut un ragaz pentru sesizarea Curtii Constitutionale. Nastase însusi pare resemnat, spune ca, daca va fi sa-si piarda scaunul, nu-i nimic, important e ca grupul parlamentar al PSD ramane cel mai mare. Nu-i trebuie alta functie, va ramane simplu deputat si va avea mai mult timp pentru numeroasele sale cursuri la universitati care platesc bine.
Cat despre Nicolae Vacaroiu, a înghitit în sec si-a zis ceva neinteligibil. Oricum, nu functia l-a facut pe el un Hagi al finantelor. Doar Anghel Stanciu (PRM) s-a trezit singur în transee, ca soldatul japonez, lui nu i-a spus nimeni ca s-a terminat razboiul. Acum e pace si parlamentul îsi poate vedea linistit de buget, în asteptarea deciziei Curtii. Daca ea zice da, schimbarea presedintilor este constitutionala, Vacaroiu