Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sesiune de restanţe la Consiliul local

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 26 octombrie 2005 ·

Astãzi, începând cu ora 14, consilierii târgumureşeni se întrunesc într-o şedinţã pe a cãrei ordine de zi figureazã mai multe puncte respinse anterior. Un astfel de proiect este concesionarea directã cãtre SC Romarta SA şi SC Romur SA a unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea municipiului. Acest proiect a mai fost discutat acum douã luni, fiind însã respins pe motiv cã modificãrile solicitate ar afecta aspectul istoric al oraşului. Un al proiect respins în mod repetat este cererea de concesionare directã cãtre SC Darina Com SRL a unei suprafeţe de teren aflatã în proprietatea oraşului. Consilierii au respins cererea, probabil nemulţumiţi şi de faptul cã patronul societãţii şi-a extins unul din magazine fãrã a cere aprobarea consiliului. Deşi lucrãrile de modernizare a celor douã bazine acoperite sunt încã nefinalizate, consilierii vor dezbate regulamentul de funcţionare şi organizare a serviciului public Bazinul Acoperit- Piscina "Mircea Birãu". De asemenea, consilierii vor dezbate şi contractul de închiriere a imobilului situat pe strada Revoluţiei nr. 8, unde îşi desfãşoarã activitatea Liceul de Artã. În cadrul şedinţei se va numi şi comisia de evaluare a performanţelor activitãţii de deszãpezire, urmând sã fie luatã în discuţie şi reducerea personalului în cadrul serviciului public Administraţia serelor. Cotidianul ZI de ZI va prezenta în numerele viitoare deciziile consilierilor locali, precum şi modul în care acestea vor afecta municipiul. (C.C.)

Astãzi, începând cu ora 14, consilierii târgumureşeni se întrunesc într-o şedinţã pe a cãrei ordine de zi figureazã mai multe puncte respinse anterior. Un astfel de proiect este concesionarea directã cãtre SC Romarta SA şi SC Romur SA a unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea municipiului. Acest proiect a mai fost discutat acum douã luni, fiind însã respins pe motiv cã modificãrile solicitate ar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 7 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 2 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 5 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 5 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 10 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 10 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°