Toate greşelile de tipar sau de corectură sunt o pacoste, dar cele strecurate în ediţiile de referinţă sau în ediţiile critice ale scriitorilor clasici sunt o calamitate. Un cuvânt greşit, o sintagmă sau uneori chiar o frază stâlcită riscă să se perpetueze de la o reeditare la alta, pe baza argumentului firesc că aşa scrie într-una din ediţiile de autoritate. Aş vrea să semnalez câteva astfel de situaţii în cazul poeziei argheziene. În primul caz e vorba chiar de o greşeală recentă de corectură, în al doilea caz remarc o indecizie de la o ediţie la alta, fără să existe explicaţii plauzibile, după manuscrise.

1. Negul sau negrul cartofilor? Cine nu cunoaşte poemul Har din volumul Cărticică de seară (1935), o emblemă a arghezianismului ca poezie a rodului şi a fervorii germinative? Iubitorii poeziei argheziene îl ştiu pe de rost, iar textul poate fi folosit ca un test uşor de recunoaştere a autorului pentru orice tânăr cât de cât iniţiat în literatura noastră modernă. Îl reamintesc pentru a putea localiza şi contextualiza greşeala de tipar la care mă voi referi:

HAR

Îmbrăcaţi în straie de iască

Sunt gata cartofii să nască.

S-au pregătit o iarnă, de soroc,

Cu cârtiţele la un loc,

Cu întunericul, cu coropijniţa şi râmele,

Şi din toate fărâmele

Au rămas grei ca mâţele,

Umflându-li-se ţâţele.

Auzi?

Cartofii sunt lehuzi.

Ascultă, harul a trecut prin ei

Virginal, candid şi holtei,

Dumnezeieşte.

Cel-de-Sus şi din veac binevoieşte

Să-şi coboare sfintele scule

Până la tubercule,

Şi pentru negul cartofilor cald

Face descântece, ca pentru smarald.

Într-o noapte

Li s-au umplut stra