La invitŢţia Ziarului de Mureş şi cu binecuvântarea Protopopiatului Ortodox Târgu Mureş, Pãrintele Alexandru de la Chilia "Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul" de pe Muntele Athos va susţine joi, 27 octombrie, de la orele 18,30, conferinţa "Creştinismul şi problemele lumii contemporane", la
Catedrala Mare din Târgu Mureş. Cu ocazia conferinţei, Pãrintele Alexandru va mulţumi mureşenilor care au decis sã sprijine reconstrucţia chiliei şi va rãspunde întrebãrilor credincioşilor.
Pãrintele Alexandru s-a nãscut la Bucureşti, în 1942. A absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu în 1965, dupã care a profesat şi a lucrat în redacţia muzicalã a Televiziunii Române. În 1984, a emigrat în Statele Unite, unde a urmat cursurile Universitãţii de Metafizicã din Los Angeles. A susţinut lucrarea de masterat "Dinamica transcedentalã a structurii muzicale", iar tema doctoratului a fost "Mantre creştine", prin care a încercat sã-i atragã pe americani în universul rugãciunii isihaste. Dupã mai multe cãlãtorii la Muntele Athos, începute în 1995, Alexandru Niţã a ales în 2001 sã rãmânã la Sfântul Munte. Urmând îndemnul la desãvârşire adresat de Mântuitor, pãrintele şi-a lãsat în urmã soţia şi pe fiul sãu. Pasul a fost fãcut cu acordul soţiei, al celor doi duhovnici ai familiei şi al Pãrintelui Constantin Galeriu. Timp de doi ani Pãrintele Alexandru a fost arhondar la Schitul Prodromu, iar în 2003 s-a retras “în liniştire" la Chilia Naşterea Sfântul ui Ioan Botezãtorul unde vieţuieşte şi astãzi.
La invitŢţia Ziarului de Mureş şi cu binecuvântarea Protopopiatului Ortodox Târgu Mureş, Pãrintele Alexandru de la Chilia "Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul" de pe Muntele Athos va susţine joi, 27 octombrie, de la orele 18,30, conferinţa "Creştinismul şi problemele lumii contemporane", la
Catedrala Mare din Târgu Mureş. Cu ocazia conferinţei, Pãrintele Alexandru va mul