Premiul Nobel pentru literatură 2005 a fost decernat dramaturgului, scenaristului (radio, televiziune şi film), regizorului, actorului şi - cu siguranţă că nu în ultimul rând - militantului activ pentru drepturile omului în plan politic care este Harold Pinter.
Imediat după anunţarea premiului, Marika Grenser (ziaristă liber profesionistă) i-a telefonat lui Harold Pinter ca să-i afle reacţia. Răspunsul acestui dramaturg al îtăcerilor' şi îpauzelor', cum este adesea descris, a fost: 'Nu pot pune în cuvinte ce simt. (..) Nu mă aşteptam absolut deloc. (...) Pentru moment n-am cuvinte. O să le am când vin la Stockholm.'
A fost, aşadar, nevoie de un Nobel pentru a-l lăsa fără cuvinte pe înfocatul comentator al politicii anglo-americane din acest moment, marea îpacoste' protestatară, cum se descrie el însuşi.
Harold Pinter este omul-media al zilelor noastre. Deşi în ultima vreme scrie teatru rar - chiar şi înainte era cunoscut mai ales pentru piese scurte, un act, maximum o oră - e omniprezent (sau poate tocmai de aceea, spun maliţioşii): radio, televiziune, ziare, conferinţe. Teatrul şi politica sunt pasiunile lui şi ne-am putea întreba dacă, de-a lungul vieţii, n-a făcut politică în teatru (ceeea ce el însuşi infirmă în 1966, dar confirmă din ce în ce mai des în ultima vreme) şi - să îndrăznim oare? - teatru în politică.
Politica lui se ocupă de putere (puterea preşedinţilor, prim-miniştrilor, tactica financiară, dar mai ales puterea propagandei, a limbajului viclean folosit). Puterea cuvintelor de a înşela aşteptările este şi motivul pentru care s-a născut adjectivul derivat de la numele lui Pinter pentru a descrie mişcarea postmodernă majoră pe care maniera lui a creat-o: e vorba de 'pinteresc' (varianta engleză a cuvântului este 'pinteresque').
Pe nesimţite, mai lăudat, mai hulit, iubit sau detestat