Încep, ca niciodată, nu cu autorul (şi, fireşte, cartea-i), ci, de-a dreptul, cu ,tiparniţa". Îi dă, de bună seamă, locul ei doar cine scrie de literatura veche. Dar mai încoa', în vremea noastră, orice maison d'édition aproape ajunge fapt de casetă tehnică şi gata. Penultima, probabil (dacă mai punem la socoteală librăria, căzută din drepturi şi ea), dintr-un şir de instituţii care par că nu fac o literatură, însă-i căftănesc, din cînd în cînd, istoria. Aşa o editură ai să găseşti, la iniţialele CR, în bibliografiile întocmite pe la sfârşit de belle-époque. În interbelicul ,târziu" avea deja blazon. Prin '60 -'70 era, precum Minerva, ori Eminescu, umbra listelor de ,apariţii". În '80, dimpreună cu ,magazinul" ei de cărţi, se cam făcuse legendă, de-acum. Friguroasa casă cu odoare.

Cartea Romînească încleie azi, vechilor ei muşterii şi poftitorilor mai noi, coperte lăcuite şi tinere. Relansată de Polirom, a publicat de curînd primele şase romane de, să zic aşa, serie nouă: Tainele inimei, de Cristian Teodorescu, Un an în Paradis, de Liliana Corobca, Cruciada copiilor de Florina Ilis, Aş crede în Dumnezeu, de Costel Baboş, Cutia cu bătrîni, de Andrei Oişteanu şi Moştenirea familiei Bildungsroman de Florin Toma. Despre întîiul dintre ele mă apuc, în fine, să scriu aici. Şi-i timpul să spun că n-am dat un titlu doar ca să ,prind", oricît ar fi de însemnat momentul, juneţea de-a doua a unei edituri. Nu. Întineririle de toate soiurile au destul a face şi cu volumul lui Cristian Teodorescu. De fapt, tot atît cît are el a împărţi cu tinereţea unui mic roman apărut, fără autor (era al lui Kogălniceanu) şi fără sfîrşit, prin 1850, cu poveştile despre moşteniri pierdute la Dunăre din Europolis ori, poate, cu orice ,hagialîc" de oameni bîrfitori dar, altfel, subţiri, bătînd tîrgul de provincie birt cu birt, casă cu casă.

Cînd se-ntîmplă ce se scrie