Dilemele politicii macroeconomice in Romania capata dimensiuni noi cand sumele din privatizare sunt considerabile si tot astfel sunt fondurile UE. Dezinflatia si evitarea unor deficite externe excesive implica o buna conlucrare intre buget si politica monetara, cea salariala. Dar exista limite ale utilizarii rationale a bugetului in aceste scopuri. Cand creditul neguvernamental este, de departe, motorul cresterii deficitului de cont curent, diminuarea deficitului bugetar este un instrument ineficace. Aceasta s-a vazut in 2004 si se verifica si in acest an; deficitul bugetar a scazut la - 1,1 in 2004 (de la - 2,4 in 2003) si va fi, probabil, intre - 0,7% si 1% din PIB in 2005, in timp ce deficitul de cont curent a urcat la 6,8% in 2004 (de la 5,6% in 2003) si va ajunge, probabil, la peste 8,5% din PIB in 2005. Rationamentul pe care se bizuie programele convenite cu FMI are o hiba majora atunci cand echivaleaza o identitate contabila ex-post a marimii deficitului de cont curent (balanta bugetului + balanta sectorului neguvernamental) cu o functie de politica in care avem variabile rezultat si unele de control. Slabiciunea rationamentului este mai evidenta in conditiile liberalizarii contului de capital, cand firmele si cetatenii isi pot suplimenta usor puterea de cumparare (care ar fi, sa zicem, diminuata de impozite mai mari sau cheltuieli guvernamentale diminuate) printr-o inclinatie mai mare spre imprumut.

Are temei sa practicam deficite bugetare nu in expansiune (nu prociclice), cand creditul privat este in crestere rapida. Dar a miza pe buget in stabilizarea marimii deficitului de cont curent este un nonsens.

Dilemele politicii macroeconomice in Romania capata dimensiuni noi cand sumele din privatizare sunt considerabile si tot astfel sunt fondurile UE pe care le-am putea folosi anual (pot ajunge la 4% din PIB). Noi avem o infrastructura subdezvol