Racomanul românesc postrevoluţionar nu are încă numele bun pe care îl merită. La trei luştri şi mai bine de la decembrie 1989, comparaţia cu realizările epice din timpul vechiului regim rămâne defavorabilă, iar măscările unora dintre tinerii prozatori nu fac decât să întărească senzaţia de regres estetic. Este evident pentru aproape toată lumea că s-au schimbat, la noi, contextul istoric şi paradigma culturală, într-o anumită măsură conceptele critice şi instrumentele artistice; şi totuşi, consacrarea acestor modificări întârzie. Să fie oare aici o vină a criticii de întâmpinare, un deficit de credibilitate datorat infestării ei cu viruşii moderni ai marketing-ului şi promovării editoriale? Dar chiar critici de autoritate, retraşi din cursa foiletonisticii, ,constată" şi deplâng absenţa marilor romane ale Tranziţiei, puţinătatea cărţilor ce explorează lumea nouă... Verdictele de acest gen mi se par pripite, venind nu în urma lecturii, ci mai degrabă în locul ei. Nume pe cât de sonore, pe atât de diverse precum Nicolae Breban, Dumitru }epeneag, D.R. Popescu, Augustin Buzura, Fănuş Neagu, Cristian Teodorescu, George Cuşnarencu, Ioan Lăcustă, Radu Aldulescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Răzvan Petrescu, Gabriel Chifu, Daniel Bănulescu, Cătălin }îrlea, Cornel George Popa, Ioana Drăgan, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Popescu, Sorin Stoica, Ionuţ Chiva, Ioana Bradea nu acreditează câtuşi de puţin ideea unei crize a romanului actualităţii. Dimpotrivă.

Pe această listă, ce se poate extinde cu fiecare nouă descoperire, trebuie adăugat şi numele lui Bogdan Suceavă. Romanul său Venea din timpul diez este emblematic pentru nebunii ani '90, aducând în pagină întreaga atmosferă de exaltare religioasă şi toleranţă democratică în care ne-am trăit adolescenţa. Un timp istoric şi social modelat de speranţe arzătoare şi temeri difuze, un imaginar cole