"Romania are un handicap in sectorul culturii, din cauza lipsei banilor", declara pentru Mediafax, la inceputul saptamanii, Jonathan Schelee.
De fapt, afirmatia sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti nu mai surprinde pe nimeni, cu atat mai putin pe responsabilii domeniului suferind. Pentru ca, de 15 ani, bugetul destinat culturii, si in special patrimoniului national imobil (monumentele istorice), are toate datele unui handicap perpetuu. Greu de "suprimat", pe parcursul unui deceniu si jumatate, cu toata stradania unora dintre fostii ministri. In viziunea lui Jonathan Schelee, handicapul ar putea fi depasit prin atragerea altor surse de finantare. "Trebuie analizat in ce masura se pot atrage fonduri de la Uniunea Europeana", a fost de parere Schelee, precizand ca bugetul national si european nu sunt singura posibilitate de a sprijini cultura. Una dintre solutii ar putea fi "cea a imprumuturilor din Banca Europeana de Investitii".
Experientele anterioare in ce priveste gasirea solutiilor de finantare au demonstrat insa ca oricat de multi bani s-ar aloca, de pilda restaurarii monumentelor istorice, fara interesul constant al directiilor judetene pentru cultura si al autoritatilor locale, soarta patrimoniului imobil nu va fi nici pe departe mai buna.
Nu de putine ori, reprezentantii forurilor locale abilitate au facut posibila degradarea acestora, prin initiative neconcordante strategiilor de reabilitare. Poate ca ministerul Culturii si Cultelor ar trebui sa aiba in vedere si gradul de educatie si pregatire al celor desemnati sa supravegheze destinul patrimoniului cultural.
"Romania are un handicap in sectorul culturii, din cauza lipsei banilor", declara pentru Mediafax, la inceputul saptamanii, Jonathan Schelee.
De fapt, afirmatia sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti nu mai surprinde pe nimeni, cu atat mai putin