Dincolo de tehnoredactare si de aspectul exterior somptuos, Dictionarul general al literaturii romane ascunde indaratul sau o poveste revoltatoare, daca n-ar fi mai degraba trista si, in cele din urma, revoluta. „Trasaturile“ acestea se pot regasi in zicala populara de extract urban: „pe dinafara-i vopsit gardu’, inauntru-i leopardu’“. Fiara cu pricina semnifica, in cazul de fata, principiile metodologice ale selectiei care sta la baza alcatuirii Dictionarului, principii pe care vom incerca sa le descifram in rindurile urmatoare. Analiza selectiei si a metodologiei acesteia are in vedere felul in care este prezentata in aceasta lucrare, cu pretentii de exhaustivitate, literatura din vestul tarii.

Inainte insa vom reproduce din studiul introductiv al lui Eugen Simion o fraza care spune multe despre ceea ce se vrea Dictionarul general al literaturii romane si care ii este modelul. Ne spune initiatorul lui faptul ca dorea, „pur si simplu, sa nu ne prinda inceputul secolului al XXI-lea fara a avea un dictionar integral al literaturii romane, cu tot ceea ce propune el: autori, publicatii, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare etc. [...] “. Foarte mult si foarte greu de realizat, recunoaste autorul initiativei, numai ca, ni se spune, „prin conjugarea fortelor intelectuale din institutele Academiei Romane“ acest lucru poate deveni, din proiect, realitate. Mai ales cind ai totusi bani din bugetul de stat si oameni platiti sa lucreze pentru a-l duce la indeplinire. Desigur ca „fortele intelectuale din institutele Academiei Romane“ sint, ca sa ma exprim neacademic, pline de forta si eu sint dispus sa le creditez ca atare cu observatia, de bun-simt, ca acreditarea trebuie precedata de judecata lor valorica, dupa zicala aceea cu gardu’ vopsit si cu leopardul dinlauntru. Si intrucit opera aceasta cu temei academic e mare si puterile analitice