O ruda, care stia totul despre familia mea si a carei identitate n-o cunosc nici azi, trimitea la orice scoli m-as fi dus scrisori de demascare.

N-am incercat niciodata sa aflu cine ma denunta mereu ca fiu de carciumar care-si ascundea in mod criminal originea sociala. Citeam in carti ca oamenii trebuie sa-si accepte soarta, daca nu pot s-o invinga. Asta era pe atunci soarta mea. Fata de destinul care-i ducea pe unii sa moara in razboi sau ii lasa fara avere, plini de boli si de pacate, soarta mea era suportabila. Am cutreierat prin mai multe scoli, iar in toate nu treceau nici doua luni de la inscriere si eram chemat la cancelarie sa dau explicatii. In fata directorilor se gasea de fiecare data o scrisoare desfacuta. Incadrati de un politruc de partid in stanga si de o tovarasa de la personal imbracata in costum-taior gri-fer in dreapta, directorul imi arata plicul si ma lua la intrebari. Tot ce turna ruda aceea, a carei identitate nu ma framanta, intrucat ar fi fost sa ma intereseze originea sociala a destinului, si nu se facea, era adevarat. Cu exceptia faptului ca nu eram fiu de carciumar. Nepot de carciumar, de exploatator al maselor largi, da, fusesem pana la varsta de patru ani si jumatate, cand imi murise si bunica. Dar de la 4 ani si jumatate mai departe n-am mai avut de-a face cu exploatarea maselor largi. Am chinuit, e drept, vreo doi ani o pisica, insa in nici unul din chestionarele pe care le completam, cand dadeam examen de admitere la o noua scoala, nu se pomenea de pisici. Singurul director care m-a chemat, fiind singur, in cancelarie sa-i explic ce era cu scrisorile alea, unde se spunea negru pe alb ca, din cauza originii mele sociale dubioase, tanara Republica Populara Romana avea de suferit, a fost colonelul de aviatie Oproiu. "Baiatule - mi-a zis el, desi ca elev al unei scoli de ofiteri ar fi trebuit sa mi se adreseze cu «tovarase elev» -