Avem o expresie cu care, ca sa citam un fost prim-ministru, toata lumea umbla in gura: marea coruptie. Toti o folosesc, dar cei mai multi se prefac ca nu stiu despre ce este vorba.
„In Romania, coruptia nu mai este regula, ci exceptia", a declarat, deunazi, premierul Tariceanu cotidianului francez „Le Figaro". „Acum sintem in opozitie si inteleg sa va ocupati de cei care sint la putere, nu de noi", a ripostat Adrian Nastase, acum citeva zile, unor ziaristi care incercau sa-i mai numere niscaiva oua.
Desi venite din partea a doi adversari politici, ambele declaratii tradeaza, oarecum, aceeasi mentalitate: sa lasam trecutul asa cum a fost si sa ne preocupe prezentul, eventual si viitorul. Amindoi uita insa un cuvint esential: decontul.
Desi n-ar trebui sa-l uite. Obsedanta sintagma „coruptia la nivel inalt" din Raportul de tara pe anul acesta si din anii trecuti exact la acest termen se refera. Mult laudatele alternante la guvernare din Romania au avut, toate, un numitor comun: o foarte slaba capacitate a fiecarui guvern de a prezenta decontul guvernarii precedente in ce priveste coruptia.
Au fost citeva anemice tentative in 1997, abandonate pe parcurs, si putina zarva in 2001, insa foarte putina, ca o reciprocitate parca.
Noi am pierdut cincisprezece ani, dar macar – sau, poate, tocmai - rabdarea pe care am avut-o ne da dreptul sa afirmam raspicat: exista o intelegere la nivelul intregii clase politice potrivit careia nici o grupare care vine la putere nu-i face un rau decisiv celei careia ii ia locul.
Pentru ca poporul roman s-a dovedit capricios, suporta greu doua mandate in miinile aceleiasi grupari, si raul pe care il faci azi adversarului politic se poate intoarce impotriva ta peste patru ani.
Jonathan Scheele a fost rugat ieri sa explice ce intelege Comisia Europeana prin „coruptie
