- Istoric - nr. 212 / 27 Octombrie, 2005 In 1878, anul obtinerii de catre Romania moderna a independentei, pe campurile de lupta, aparea la Florenta lucrarea, inca extrem de actuala prin analiza si concluziile sale, semnata de Enrico Grace, "La Romania davanti all' Europa". O analiza pertinenta asupra modului in care "secolele au crutat si au pastrat intacta samanta romana pe care insusi Traian a transplantat-o in valea Dunarii". O analiza care conduce la inevitabile concluzii in sfera politicului, niciodata abordate frontal de istoricii romani, care au manifestat si manifesta suficienta "pudoare", in fapt lasitate, pe fondul unui servilism inutil impus factorilor politici romani de decizie de secole de asuprire si umilinte, abia spalate de sangele varsat de taranii-soldati, purtatori ai genei virtutilor romane, in bataliile supravietuirii. Atunci cand tinerii ne cadeau secerati in "Valea Plangerii", istoricii nostri ar fi trebuit sa arunce in fata Europei invadate de urmasii barbarilor de odinioara, adevarul, usor demonstrabil, ca nu suntem o "natie tanara", ci natia primordiala a Europei crestine. Ca suntem ultimii "romani" in viata, urmasi ai celor ce au unificat candva Europa, Orientul Mijlociu si Nordul Africii, turnand in forma latinitatii civilizatia pe care si-o aroga astazi urmasii iesitilor din paduri si "descalecatilor" de ieri. Ca, inghitind sau alungand valurile barbarilor germanici, incorsetati de mareea slavo-asiata care nu ne-a spulberat, am creat, intre Nipru, Dunarea Mijlocie, cu reperele vestice ale stramosilor nostri, Buda si Bratislava, Carpatii Padurosi si Pind nu numai cultura si civilizatie, ci si popoare; ca volentes-nolentes am daruit barbarilor "descalecati", pamant, sange si cultura, obiceiuri, meserii, traditii, dansuri, motive si modele literare, elemente de limba, port, parti din memoria noastra colectiva si, mai presus de toate, CREDI