Scrisoare deschisa adresata Gabrielei Adamesteanu, lui Stefan Agopian si Gheorghe Craciun, Simonei Popescu, Ceciliei Stefanescu si lui Dan Lungu
Sint nespus de bucuros ca ati putut raspunde invitatiei si ati venit la Iasi. A fost un eveniment faptul ca am petrecut citeva zile impreuna. Un eveniment am si dorit sa fie. Remarca voastra amara – privind lipsa de interes a institutiilor statului fata de voi, deveniti pentru o luna „ambasadorii“ nostri culturali in Franta –, la inceput, m-a contrariat. V-am si intrebat retoric: „Ce asteptati de la Stat?“. Imi dau seama, acum, ca am gresit. Va numarati printre marii nostri scriitori contemporani, iar Cecilia si Dan, spun criticii, sint reprezentanti de exceptie ai „noului val“. In orice tara cu respect fata de propria cultura ati fi vedete, in sensul cel bun al cuvintului. Ati fi curtati de marile televizi-uni, ati fi prezenti pe micile ecrane in aceeasi masura, poate chiar mai mult, decit diversi analisti sau moralisti de ocazie. Ati avea propriul „timp de antena“.
Municipalitatile s-ar intrece in a va acorda burse de creatie si nimeni nu v-ar intreba „de ce scrieti?“, ci, poate, in cel mai bun caz, „ce veti mai scrie?“ ori „ce va trebuie ca sa scrieti?“. Ati ajuns „les belles etrangères“ prin propriile eforturi si nimeni nu v-a sarit in ajutor. Iar daca veti fi cititi in limba franceza, ceea ce e o sansa pentru noi – un exemplu de cum se poate deschide o poarta spre lume! –, tot voua trebuie sa va fim recunoscatori, nu statului.
Aveti dreptate, am fost in eroare: pentru voi, institutiile „de stat“ n-au facut nimic, desi trebuia s-o faca (nici breasla n-a facut nimic, in treacat fie spus). N-as spune ca din nepasare, ci mai curind din neputinta. Menirea voastra (o citez pe Simona) e sa scrieti, nu sa fiti agenti de promovare, cu atit mai putin sa slujiti „ideologii“ sau sa oferiti cuiva un
