Comuna se numeşte Sarmizegetusa, dar fosta capitală romană are un nume lung şi complicat, care mi-a plăcut întotdeauna - Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. În micul său birou din muzeul local, cercetătorul ştiinţific Gică Băieştean îmi spune că, din cele mai bine de 100 de hectare cuprinse între zidurile vechiului oraş, au fost săpate sub 10%. Numele clădirilor scoase la lumină mă trimit cu gîndul la însorita Romă şi mă fac naiv-mîndru de parţiala noastră extracţie imperială: Forul, Amfiteatrul, Palatul Augustalilor. Cu ani în urmă, profesorul clujean Ioan Piso, arheolog care a dedicat şi dedică mult timp săpăturilor la Ulpia Traiana, îmi spunea că proporţiile forului roman sînt în perfect acord cu regula de aur. Templul Liber Pater: se văd resturi de coloane albe, din marmură, cu capiteluri sofisticate. Amfiteatrul, bine păstrat, trimite gîndul spre gladiatori şi canalul Discovery. Mă plimb pe Decumanus Maximus şi pe Cardo Maximus, principalele drumuri din fostul oraş roman, şi mă gîndesc că măreţia sa, chiar apusă, ar trebui să le aducă prosperitate urmaşilor. Localitatea actuală n-ar fi ea chiar bătută de soartă, excelent plasată în apropierea Munţilor Retezat, dar cu siguranţă că nu valoroasele vestigii o fac să prospere. Cum este sfîrşit de sezon, autocarele nu mai opresc la ruine, iar copiii aduşi în excursie cu şcoala vor veni doar la primăvară. Anul ăsta au fost chiar mulţi turişti - îmi spune Gică Băieştean - dar vin, stau o oră-două şi pleacă. Nu rămîn în zonă să vadă bisericile medievale, rezervaţia unde s-au descoperit fosile de dinozauri pitici sau Retezatul. Nici un pliant sau ofertă turistică nu le spune ceva concret. În plus, studiile cu nume făcînd deja parte dintr-un neo-limbaj de lemn - fezabilitate, reabilitare - trenează din cauza - celebră - lipsei de fonduri - devenită mai celebră decît vestigiile. Cea mai mare parte a ruinelor