Elsa gasea intotdeauna solutii ca sa para egala lui Emil.

Cand urcau scara in spirala, spre camaruta ei de la mansarda, Elsa il lasa pe Emil inainte. Daca Emil se oprea sa-si traga sufletul, Elsa, care se afla cu o treapta mai jos, putea sa-l priveasca tandru drept in ochi. In pat, Elsa reusea intotdeauna sa para mignona si sa se stranga la pieptul lui Emil ca si cum n-ar fi fost o lungana de un metru optzeci si sase de centimetri, ci o mana de femeie, care abia de-i ajungea barbatului pana la nas. Ca sa o simta langa el micuta si sa n-aiba complexe ca-i scurt, Elsa isi scotea picioarele de sub plapuma si dormea cu ele afara, atarnand in gol, dincolo de capatul patului. Lui Emil, fata ii placea, fiindca avea un chip linistit si surazator de Madona. Dar si pentru ca, spre deosebire de fetele cu care avusese o relatie, nu facea deloc caz de ideile ei. Cate avea, toate ii treceau intai prin sex. Pana sa urce la cap, se scurgea un timp bun. Multe idei renuntau pe drum si Elsa avea mereu mintea odihnita. "Elsuco - o intreba uneori Emil, sperand la un raspuns mai subtil - , de ce te-ai indragostit tu de mine?" Elsa avea, de fiecare data, aceeasi replica pe care o rostea vesela, ca si cum s-ar fi minunat ca fusese in sfarsit in stare de o constatare foarte inteligenta: "Pai, daca nu ma vrea nimeni, ca-s lunga!".

Cand se plimbau, mai cu seama seara si pe strazi foarte putin circulate, Elsa se incolacea pe Emil ca fasolea pe vrej. De la distanta, puteai sa crezi ca vezi doar o persoana cu un mers cam nesigur si cu un cap mare. La petrecerea unde a cunoscut-o, Elsa era cu doua palme peste toti invitatii. Insa dupa ce Emil a fost asezat langa ea, fata s-a ghemuit in scaun si a alunecat incet, incet sub masa, de unde n-a mai iesit decat la plecare. Cat era ea de lunga, s-a facut pur si simplu nevazuta. Daca Emil ar spune ca s-a mirat gasind-o pitita pe bancheta din