"In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana/Un batran si o batrana/Doua jucarii stricate/ Merg tinandu-se de mana..." - "Acuarela" lui Bacovia e atat de potrivita pentru a ilustra tabloul stingher al Justitiei noastre, incat ramane o singura intrebare: cine interpreteaza rolul jucariilor stricate si unde ploua de trei ori pe saptamana (in afara de Bacau, orasul lui Bacovia - si-al meu, daca mi se permite aceasta alaturare, fie si doar geografica...).
Ce legatura e intre Bacovia, tristetea unei zile ploioase si Justitie? Intr-o tara normala, nu ar fi nici una, dar intr-una atipica, precum cea pe care o populam noi, alaturarea e nu doar simbolica, ci si faptica.
Sa o luam cu inceputul. Justitia a devenit steagul cel purpuriu care i-ar putea intarata pe oficialii europeni, ca pe taurii asmutiti din Pamplona, sa ne tranteasca pe jos, din castelul viselor noastre, prin trantirea usii in nas la 1 ianuarie 2007.
Justitia - aceasta superputere ce se poate metamorfoza intr-o carpa de lustruit bocancii politicienilor atunci cand se pune de-a curmezisul intereselor acestora si ale prea-iubitelor familii - e acum la mare cautare.
Cand a venit PSD-ul la putere, i-am vazut tremurand pe vreo doi-trei demnitari ai CDR. Anchete scurte, puternic mediatizate, prilej de vorbarie si insinuari, dupa care totul s-a stins ca un chibrit in paharul cu apa pentru descant. O fi descantat PSD-ul Justitia, o fi anemiat-o?
Dar, dupa vitaminizarea din campania electorala si electrosocurile pierderii alegerilor de catre fosti, parea ca Justitia si-a revenit. Ca s-a trezit din somnul letargic in care, voit, PSD-ul a impins-o, pentru a fi liniste in tara si pentru a nu le provoca tot soiul de tahicardii celor care se ocupau cu actele de coruptie.
Cristian Diaconescu a avut un mandat scurt. Si la obiect. Dar prea scurt si prea la obiect. Amprenta Rodicai Stanoiu,
