Unii analisti politici au comentat usor ironic emotiile guvernantilor in asteptarea Raportului de tara al Comisiei Europene. Eu insumi, recunosc, am avut putin trac, desi, ca sa zic asa, imi facusem temele. Exista inca perceptia, si ea nu este total neintemeiata, ca Executivul accelereaza reformele interne in special sub impulsul si chiar la presiunile Bruxelles-ului. Nu s-ar face nimic aici, daca nu s-ar cere, imperativ, de dincolo.
Cred ca acest tip de dependenta, daca dependenta o putem numi, este normala. Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este posibila prin conjugarea vointei romanesti de integrare cu cea a statelor membre de a ne primi in clubul lor. Este o dubla conditionare, dar, in fond, avem de-a face cu unul si acelasi lucru. Am remarcat in repetate randuri ca agenda Comisiei Europene privind Romania, acele critici cuprinse in Raportul de tara se aseamana pana la coincidenta cu agenda romanilor, cu asteptarile romanilor fata de guvernare. Nu exista o distanta intre ceea ce ne dorim si ceea ce trebuie sa facem pentru a ne integra, iar examenul pe care l-am dat in fata Comisiei Europene este, inainte de toate, un examen in fata romanilor. Cand avem emotii, asadar, inaintea publicarii Raportului de tara, ne gandim mai putin la expertii si la politicienii europeni si mai mult la ce vor spune romanii. Noi guvernam tara, noi raspundem pentru ei si nu avem voie sa-i dezamagim.
Nu aceeasi coincidenta apare in modul de evaluare a activitatii Guvernului. Si aici cred ca am putea invata foarte multe de la Raportul de tara. Raportul este o sinteza fundamentata pe un set de informatii din mai multe surse sigure si credibile. Aceste informatii exista si pot fi puse la dispozitie. Nu ne aflam in fata unor speculatii; tocmai de aceea, fiecare paragraf, fiecare fraza, fiecare cuvant sau expresie conteaza. Intre expresii ca "manifestam ingrijorare" si "man
