„Bodu a pus sechestru pe Gara de Nord" este o stire care a facut inconjurul Romaniei.
O astfel de stire ii poate asigura sefului Fiscului, Sebastian Bodu, aflat in plina campanie de executari silite pentru a recupera banii statului, o crestere a notorietatii, cu efecte directe asupra celor amenintati ca li se va pune lacatul pe usa.
Mesajul transmis sec si transant evazionistilor si marilor datornici urma sa fie „cu asta nu-i de glumit"! Numai ca stirea, livrata pe la orele pranzului intr-o conferinta de presa, s-a dovedit, mai pe seara, doar partial adevarata.
„Avem sechestru pe Gara de Nord" nu insemna ca l-a pus Bodu, ci ca exista acest sechestru de prin septembrie 2003, iar Gara de Nord nu era chiar gara, ci erau terenurile aferente, care urmeaza, la mai bine de un an de la punerea sechestrului, sa fie evaluate si valorificate pentru recuperarea datoriilor SNCFR la buget.
Asa stand lucrurile, nu poti sa nu te intrebi de ce a ales Bodu sa se faulteze singur, intr-un meci cu miza mare si cu stadionul plin?
Dupa doua saptamani in care capul de afis al evenimentelor a fost tinut de razboiul Fiscului cu patronii cluburilor de fotbal, parerile erau ieri impartite. Unii pariau pe Bodu, considerandu-l un mic Vlad Tepes. Altii nu ezitau sa-l catalogheze drept nebun. Evitand extremele, cert este ca Bodu e un personaj controversat.
Fost DJ, mandru de acea perioada a vietii sale, Bodu a ajuns in pozitia de sef al Fiscului prin februarie, parasind un loc bine platit la o banca straina.
Apreciat drept un bun profesionist de cei din bransa sa, juristul Bodu nu a gasit insa nimic deplasat in a utiliza, in calitate de sef al Fiscului, un telefon platit de banca la care a lucrat.
Nici participarea in CA-uri la diverse societati nu i se pare nepotrivita, permitandu-i cresterea v