„Adrisantul trebuie sa faca publica scrisoarea, nu eu", ne-a spus, ieri, Ion Iliescu, cand l-am intrebat ce contine epistola „deosebit de dura" la adresa trioului Geoana-Mitrea-Nastase, pe care presa a anticipat-o, iar liderii PSD au asteptat-o toata saptamana.
Foarte amuzat de tot acest joc, punctat de asteptari frustrate, de dezinformari si de reveniri agresive, Iliescu a dat din umeri, ca si cand nu de la el a pornit totul: „Chiar daca ar fi aceasta scrisoare, nu mi-ar mai apartine mie".
De dimineata, Iliescu refuzase oferta presedintelui executiv, Adrian Nastase, si a presedintelui Consiliului National, Dan Mircea Popescu, de a se deplasa, astazi, cu partidul la Sibiu, la o intalnire zonala cu organizatiile din Alba, Mures, Brasov, Sibiu, Covasna si Harghita.
Ideea de a-l readuce pe Iliescu in sanul colectivului i-a apartinut lui Nastase, care a crezut ca presedintele fondator este suparat pe partid pentru ca nu mai este bagat in seama. In cursul acestei saptamani, Nastase a dus o munca asidua pentru a media o impacare intre Iliescu si conducerea PSD.
In programul reuniunii de la Sibiu fusese inclus un punct cu care Nastase spera sa-l convinga pe Iliescu sa participe: „Dialog Social Democrat cu tema «Locuri de munca decente, mai bine platite»". Iliescu s-a declarat placut impresionat de aceasta surpriza, dar a refuzat sec: „Am alte planuri pentru vineri". Iliescu avea in plan o vizita la Gabriela Vranceanu Firea, la Antena 3.
In a doua parte a zilei de ieri, Iliescu a primit si o scrisoare de la Mircea Geoana, in care acesta il poftea sa vina la Sibiu. „Le-am spus ca, atunci cand mai au intalniri din astea, sa ma anunte din timp", a povestit apoi Iliescu.
Spre seara, Ion Iliescu urma sa trimita o scrisoare in trei exemplare, una lui Nastase, una lui Geoana, una lui Mitrea. Numai cea destinata