Privita din amonte, valea Rudariei pare un imens si stravechi muzeu al tehnicii cu celebrele lui mori de apa cu ciutura, a caror vechime se pierde in negura vremii si care nu mai pot fi intalnite altundeva prin lume. Nimeni nu mai stie precis azi cate astfel de mori au fiintat pe aceste locuri. Dupa unii vreo 40, dupa altii mult mai multe. Cert este ca acum mai sunt doar 22, presarate pe o lungime a raului ce nu depaseste trei kilometri. Actionate de forta apei amplificata de ingeniozitatea unor oameni simpli, izolati in colectivitatea lor, de unde au plecat in lume personalitati ale stiintei si culturii romanesti dintre care se detaseaza Eftimie Murgu, marele carturar si luptator pasoptist... Morile de la Rudaria au uimit lumea, specialisti europeni si de mai departe au venit sa le vada, sa le studieze, au facut filme documentare pentru ca posteritatea sa nu uite curioasele inventii si pe autorii lor, in cea mai mare parte anonimi. Localnicii spun ca morile au fost botezate cu numele proprietarilor: Patoanea, Firiz, Trailoanea, Viloanea, Batolea, Rascoanea, Popeasca, Vamulea, Prundulea, Baniana, Laiata si cine mai stie cum s-or fi numit altele care si-au pierdut urmele. Ramai incremenit si te-nchini: tuneluri sapate in stanca nu de apa, ci de catre oameni spre a mari de zeci de ori forta suvoiului ce misca pietrele, savarsind un proces sacru sfarsit intr-o faina de o rara calitate prin Banat. Depasim baraj dupa baraj - ce poarta in spate acumulari de apa - realizate din piatra, trunchiuri de copaci si crengi impletite intr-un fel de garduri chibzuite si trainice dupa o tehnica invidiata si de hidrotehnicienii de azi. La prima vedere usor vulnerabile in fata vreunei rabufniri de orgoliu a Rudariei, in realitate insa foarte puternice, precum oamenii mandri, pasnici si cat se poate de primitori ai locului, mereu dispusi din mosi-stramosi la alte si alte sacrificii.