Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dimakos si Crisan s-au plans la CEDO si cer 10 milioane de euro despagubiri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2005 ·

Dosarul "Flotei de pescuit" pare sa nu mai aiba sfarsit. Principalii acuzati, care au fost condamnati la ani grei de inchisoare in acest caz, grecul Ioannis Dimakos si fostul director general al Dosarul "Flotei de pescuit" pare sa nu mai aiba sfarsit. Principalii acuzati, care au fost condamnati la ani grei de inchisoare in acest caz, grecul Ioannis Dimakos si fostul director general al Companiei Romane de Pescuit Oceanic, Ioan Crisan, s-au adresat CEDO, unde cer despagubiri, pentru perioada de detentie pe care o considera ilegala, de, nici mai mult, nici mai putin, 10 milioane de euro. Povestea a inceput inca din 1996, cand, ca urmare a nerambursarii unui credit extern in valoare de 8,5 milioane $, Compania Romana de Pescuit Oceanic (CRPO) a pierdut, in numai doi ani, ultimele sale nave operationale care se aflau la "pastrare" in Anglia, din acel moment compania incetandu-si, practic, activitatea. In februarie 1997, Curtea Suprema de Justitie a declarat falimentul CRPO, iar cateva luni mai tarziu, Tribunalul Tulcea a decis continuarea procedurii de reorganizare judiciara, in conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995. Salvarea CRPO parea sa vina din partea pseudoinvestitorilor greci Ioannis Dimakos si Theodoros Ladas care, in noiembrie 1997, au cumparat de la FPS pachetul majoritar de actiuni al CRPO. Ulterior, statul roman a anulat privatizarea CRPO pe motiv ca investitorii greci nu au respectat conditiile contractului. Acestia au vandut insa la fier vechi cinci nave ale companiei - certificatul de nationalitate sub pavilionul de complezenta din Belize rezolvand problema scoaterii lor din tara. Inainte sa dispara cu un milion de dolari au fost arestati si, ulterior, dupa un proces lung si intortocheat, condamnati la 14 si, respectiv, 13 ani de inchisoare. Dimakos este incarcerat din 1999 in Penitenciarul Galati.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 14 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°