Nemultumit de votul pe care l-a primit proiectul de buget pentru Educatie in comisiile parlamentare de invatamant, premierul Calin Popescu Tariceanu ameninta ca ar putea plati cu aceeasi moneda. Liderul PNL a avertizat ca liberalii s-ar putea satura de acest comportament, iar el ar putea sa puna "frana" unor initiative ale partenerilor de coalitie.
Rabufnirile lui Tariceanu si ale lui Boc vin imediat dupa raportul de tara.
"Imi pun inca o data intrebarea: oare ceilalti care au votat impotriva din partea majoritatii considera ca bugetul este numai al Ministerului Finantelor sau al PNL?", s-a intrebat retoric premierul.
In aceeasi zi, de la Cluj, unul dintre apropiatii lui Tariceanu, este vorba de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, l-a criticat pe demisionarul de la Educatie, Mircea Miclea, ca nu este solidar cu ceilalti membri ai Guvernului.
Este o aluzie tot la disputa iscata de finantarea de la buget a invatamantului, pe care PD o doreste mai generoasa, iar PNL spune ca nu are de unde oferi bani mai multi.
Acestor nemultumiri liberale, transformate in avertismente voalate, le-a raspuns liderul PD, Emil Boc, sugerandu-i premierului sa-si spuna pasurile in interiorul Coalitiei.
Tariceanu a declarat ca si liberalii ar putea, la randul lor, sa puna bete in roate anumitor initiative ale membrilor Coalitiei. In replica, co-presedintele Aliantei PNL-PD, Emil Boc, a recomandat premierului sa-si spuna pasurile in CNC-ul Coalitiei.
Tariceanu a primit o mana de ajutor din partea celor de la UDMR, care, suparati pe PC pentru ca le tot obstructioneaza Legea minoritatilor, sustin ca premierul are dreptate cand spune ca s-a saturat.
Pentru prima data de la declaratiile facute la Pitesti, cand vorbea despre a "intinde o mana partenerilor", Tariceanu a transmis un avertisment foarte dur