"Eu am statutul meu, nu am nevoie sa mi-l recunoasca nimeni". Acesta este raspunsul pe care Ion Iliescu l-a dat ofertei lui Mircea Geoana de a accepta functia de presedinte fondator al PSD.
"Nu ma intereseaza functia. Pentru mine, partid nu inseamna scaun, nu inseamna functii. Asta nu ma intereseaza. Ce inseamna presedinte fondator? Sunt presedinte fondator, n-am nevoie de titulaturi. Nu asta ma incanta pe mine", a spus fostul sef al statului, intr-o emisiune televizata.
Conducerea PSD incearca sa-l impace pe Ion Iliescu, care, dupa pierderea alegerilor in partid, s-a declarat nemultumit de actuala echipa. Toate propunerile s-au lovit insa de refuzul fostului sef al statului.
Acesta nu se sfieste sa-i critice pe liderii PSD si sa le atraga atentia ca mai are inca un cuvant greu de spus in partid.
Ion Iliescu a transmis, de altfel, la sfarsitul saptamanii trecute o scrisoare conducerii social-democratilor in care le reproseaza ca au dus partidul catre dreapta si nu au reusit sa scape de cei considerati a fi corupti.
"PSD are inca reale probleme in a fi perceput ca un adevarat partid social-democrat, atat ca urmare a acelor politici economice si sociale de esenta neoliberala, promovate in perioada cat s-a aflat la guvernare, chiar daca ele erau in logica reformei, cat si din pricina unora dintre liderii sai, care sunt considerati, pe drept sau pe nedrept, ca facand parte din categoria profitorilor tranzitiei. Oamenilor care voteaza de obicei cu PSD le este tot mai greu sa se identifice cu astfel de lideri. (...) Nu am reusit marginalizarea celor care dau PSD imaginea de «partid al coruptilor». Am gresit crezand ca timpul va lucra in favoarea noastra, ca oamenii ii vor uita pe coruptii din partidul nostru, concentrandu-se asupra coruptilor actualei puteri", sustine Ion Iliescu.
El merge mai departe spunand ca "la fel de mult dauneaza