Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezinteres pentru învăţământ

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 31 octombrie 2005 ·

Anul şcolar 2004-2005 a fost analizat într-o şedinţă specială. Promovabilitatea este în scădere, indisciplina este în creştere. Dezastrul rezultatelor Testelor Naţionale a fost ignorat. Managerii unităţilor şcolare au fost dezinteresaţi. Autorităţile administraţiei publice au ignorat analiza stării învăţământului mureşean, deşi vor fi direct răspunzătoare de soarta acestuia, în urma descentralizării.

Raportul analiză privind desfăşurarea procesului de învăţământ în anul şcolar 2004-2005 a fost conceput pe 18 capitole, analizând realizarea planului de şcolarizare şi reţeaua şcolară, populaţia preşcolară şi şcolară, examenele naţionale, activitatea educativă şi extraşcolară, managementul instituţional al IŞJ sau baza materială cu dotări şi investiţii.

Promovabilitate în scădere şi indisciplină

În anul şcolar 2004-2005 populaţia preşcolară şi şcolară a totalizat 101.494 de copii, 1.884 (1,85%) dintre aceştia fiind pregătiţi într-o formă de învăţământ particular. Din totalul elevilor care studiază la stat, 62.052 sunt din mediul urban, iar 32.598 provin din mediul rural. Susţinerea financiară a programelor "Bani de liceu" şi "200 euro pentru calculatoare" s-a cifrat la 16,3 miliarde lei vechi. În urma celor două sesiuni de admitere, la nivel liceal, planul de şcolarizare s-a realizat integral, fiind admişi la acest nivel de învăţământ cca. 59% din numărul absolvenţilor clasei a VIII-a, în timp ce 39% dintre absolvenţi au fost cuprinşi în şcolile de arte şi meserii. Diferenţa de 3 procente se regăseşte în unităţile de învăţământ din alte judeţe, de unde un număr aproape echivalent de elevi s-au înscris în liceele şi şcolile de arte şi meserii mureşene. Faţă de numărul de elevi promovaţi ai clasei a VIII-a în 2005, respectiv 6.507, 332 dintre aceştia nu se mai regăsesc într-o formă de învăţământ liceal. În anul şcolar 2004-2005, au fost efectuate 1.594

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 22 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 38 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°