Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coruptia, veche de cand ii lumea!

Publicat in Cuvantul Liber, luni 31 octombrie 2005 ·

- Editorial - nr. 214 / 31 Octombrie, 2005 Comisia Europeana a adoptat marti, 25 octombrie, Raportul de Monitorizare pe 2005 privind pregatirea Bulgariei si Romaniei pentru aderare la Uniunea Europeana. Raportul este oarecum favorabil, fiindca scoate in evidenta progresele importante realizate de ambele tari, cu avertismentul ca la data de 1 ianuarie 2007 sa fie indeplinite cerintele statutului de membru al UE. Mai concret, trebuie continuate reformele si aplicate efectiv pentru intarirea statului de drept, prin imbunatatirea administratiei publice si a sistemului judiciar, prin combaterea efectiva a coruptiei. Daca ar fi sa ne luam dupa comisarii europeni, Romania se situeaza printre cele mai corupte tari din lume, de parca pe alte meleaguri nu exista abateri de la moralitate, de la cinste, de la datorie, sau popoarele europene nu cunosc fenomenele de defaimare, depravare. Vezi, Doamne, coruptia s-a inventat in Romania! Este adevarat ca ne confruntam cu un progres alarmant al coruptiei aproape in toate domeniile, dar vina o purtam noi, toata populatia tarii, fiindca o acceptam, considerand-o veche de cand ii lumea. "Cer romanilor ca, incepand de maine sa nu mai plateasca spaga, sa pretinda functionarului public, vamesului, medicului, oricui, sa respecte legea. Mentalitatea europeanului nu e sa fie partener al institutiilor corupte, ci partener al legilor", de la presedintele Basescu citire, care uita, insa, sa aminteasca despre cauzele generatoare ale fenomenului coruptiei: saracia, spaima pentru ziua de maine, lipsa unor servicii civilizate etc. Nu poti vorbi de eradicarea coruptiei atata timp cat saracia iti da tarcoale din toate colturile, cand foamea copiilor te obliga la compromisuri. Nu poti vorbi de coruptie in medicina, fara sa vezi cozile de la cabinetele medicale, unde numarul doctorilor nu poate face fata avalansei de bolnavi sau, atata timp cat biro

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 41 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon, omul de afaceri acuzat că a retras ilegal miliarde de ruble din Rusia, reținut în Marea Britanie. Va fi extrădat în Republica Moldova

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat de Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi facilitat scoaterea ilegală din Rusia a 126 miliarde de ruble, a fost reținut în Marea Britanie, a anunțat Procuratura Republicii Moldova. „La 13 marti

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum o ora
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°