Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justitia din Alba joaca pe degete drepturile de proprietate intelectuala

Publicat in HotNews, luni 31 octombrie 2005 ·

Una dintre cele mai importante teme de pe agenda institutiilor europene este aceea a protectiei proprietatii intelectuale si a drepturilor de autor.

Protectia marcilor si legile copyright reprezinta un domeniu foarte sensibil, pentru care Comisia Europeana a decis sa reclame Italia si Luxemburg la Curtea Europeana de Justitie pentru ca au esuat in implementarea unei directive care prevedea incurajarea efortului creativ al autorilor din UE.

In Romania insa, tara viitoare membra a Uniunii Europene, problema drepturilor de autor este una secundara. Litigiile din Justitie pe aceasta tema sunt de multe ori tratate superficial de judecatori, care, de multe ori, nu considera furtul intelectual ca fiind o infractiune.

Proprietatea intelectuala, "moft european" sau derapaj de mentalitate?

Printre problemele europene tratate in mod balcanic la noi in tara se numara si aceea a proprietatii intelectuale. Desi, cel putin teoretic autoritatile romane raporteaza succese pe linie in domeniul legislatiei privind copyright-ul si al implementarii acestor reguli, in practica importanta pe care o acorda acestui capitol este destul de mica.

Din cele doua tari candidate, Romania si Bulgaria, poti sa cumperi oricand articole "de firma" contrafacute, de la bunuri de larg consum, pana la produse IT. De asemenea, la capatul opus, aproape oricine isi poate inregistra aproape orice marca, daca are banii necesari.

Totul se intampla cu complicitatea autoritatilor, care nu stiu intotdeauna ce au de facut, sau au ramas la vechea mentalitate, conform careia productiile intelectuale sau marcile comerciale pot fi ale tuturor.

Pentru europeni insa, aceasta nu este o gluma. Reglementarile in domeniu sunt extrem de precise si sunt obligatorii pentru toate statele membre.

Plan de actiune pe hartie pentru ocrotirea proprietati

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 2 ore
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

22 Decembrie, Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Ziua Constanta acum o ora
Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii este marcată în fiecare an la data de 22 decembrie. Prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României, ziu

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum o ora
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 8 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

China denunţă ajutorul militar american pentru Taiwan

News.ro acum 3 ore
Beijingul a anunţat că se opune „ferm” noului ajutor american pentru apărare în valoare de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, insula supusă unei presiuni militare chineze tot mai mari, relatează lefigaro.fr. „Această decizie subminează grav su

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°