Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport final in scandalul "Petrol contra hrana"

Publicat in Curierul, luni 31 octombrie 2005 ·

La sfarsitul saptamanii trecute, Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a dat publicitatii raportul asupra neregulilor si actelor de coruptie comise in cadrul programului "Petrol contra hrana", derulat in perioada embargoului impus regimului Saddam Hussein, din 1996 pana in 2003. Paul Volcker, fost bancher federal american si initiatorul anchetei, a ajuns la concluzia ca peste 2.000 de firme, din 66 de state, i-au permis lui Saddam Hussein sa deturneze aproape doua miliarde de dolari, prin comisioane sau prin umflarea facturilor petroliere. Acesta este cel de-al cincilea si ultimul raport al ONU asupra programului irakian. Nu neaparat numele firmelor este important in concluziile raportului, ci constatarea ca politizarea excesiva a procesului a facilitat actele de coruptie. "Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca o corupere a programului de catre Saddam Hussein si de catre multe alte persoane nu ar fi putut fi atat de eficace daca ar fi existat o gestiune mult mai disciplinata din partea ONU si a agentiilor sale", a declarat Volcker pentru agentiile de presa europene. Peste 2.000 de companii, majoritatea de renume mondial, sunt acuzate in acest raport. Cele mai multe provin din Franta, Rusia si China. Cei mai importanti actori ai scandalului neaga insa toate acuzatiile aduse de catre raportul Comisiei Volcker.

BNP Paribas contesta raportul

BNP Paribas a gestionat aproape toate fondurile destinate regimului Saddam Hussein in cadrul programului "Petrol contra hrana". Ea a avut sarcina de a incasa si redistribui banii provenind din tranzactiile procesului. Ca atare, banca franceza s-ar face vinovata, potrivit raportului, pe de o parte de lipsa de transparenta, iar pe de alta parte de umflarea facturilor, in conditiile in care detine toate informatiile referitoare la comisioanele cerute de irakieni si la firmele-fantoma implicate in proces. In co

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 13 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 22 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Furtună în tabăra lui Trump! Declarațiile lui Elon Musk și Ramaswamy provoacă o ruptură majoră în coaliția MAGA

Ziare.com acum 29 minute
Disputa asupra imigrației înalt calificate creează tensiuni în echipa lui Donald Trump. Controversele au izbucnit după ce doi dintre consilierii săi, Elon Musk și Vivek Ramaswamy, au făcut declarații publice care susțin relaxarea vizelor pentru anga

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°