Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Avem multe exemple de deturnari de fonduri, dar inca nu le facem publice"

Publicat in Romania Libera, marți 1 noiembrie 2005 ·

Interviu cu Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii - Dle ministru, directorii de spitale v-au acuzat ca, prin proiectul de Lege a spitalelor prezentat spre dezbatere, urmariti numai indepartarea acestora de la conducerea unitatilor si nicidecum o reforma reala spitali-ceasca. Cum comentati acest punct de vedere? - Mi se pare o greseala ca se interpreteaza proiectul in acest fel. Nu dorim sa dam pe nimeni afara, ci doar sa imbunatatim sistemul sanitar. Evident ca sistemul spitalicesc este ineficient. Unii directori de spital spun ca nu este vina lor, ca totul este cauzat de subfinantare, ca se folosesc metode proaste de bugetare, ca directorul de spital nu are suficiente instrumente care sa intervina in perfectionarea sistemului. Cred ca sunt si lucruri reale, dar multe sunt subiective. Deseori se intampla ca directorii de spital, avand numeroase activitati, sa nu mai aiba timp sa se ocupe efectiv de spitalul respectiv si astfel lucrurile scapa de sub control, apar datorii peste datorii, pacientii sunt nemultumiti. Proiectul urmareste doua lucruri: sa realizeze un management corect, performant si sa introduca conflictul de interese si incompatibilitatile care ar putea intr-un fel sau altul sa contribuie la deturnarea fondurilor publice in interes personal. - Aveti astfel de exemple? - Ele sunt mai multe, dar nu vreau sa le fac publice deocamdata. Legea, pe langa perfectionarea activitatii, are si rol de moralizare a activitatii si, daca vorbim despre introducerea conceptului de etica, implicit vorbim si de masuri anticoruptie. - In cele din urma, cine are voie sa conduca sectiile/clinicile de spital? - In proiectul initial nu am facut nici un fel de referire la invatamantul superior medical, la sectiile, clinicile din spitalele universitare. In urma discutiei cu rectorii universitatilor de medicina si farmacie din tara am convenit sa introducem un capitol nou ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 58 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 17 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°