Un agent imobiliar m-a dus, in urma cu niste ani, sa vad mai multe apartamente cu trei si patru camere, inca locuite de proprietari, dar de vanzare.
Apartamentele de bloc ieftine sunt cumparate, de regula, de oameni fara bani de la stapani care nu pot sa le lase goale. E genul de afacere pe care un strain n-are cum sa-l inteleaga, insa care la noi da, se vede treaba, rezultate, fiindca, pana la urma, proprietarii reusesc sa scoata ceva parale de la cumparatori, iar acestia reusesc sa-i scoata din casa pe vanzatori. Mult timp de la sordida plimbare am trait cu sentimentul ca, oricat m-as spala, curat n-am sa mai fiu niciodata. Pe ipocritii politici care o tin intruna cu "mandria de a fi roman" i-as trimite prin mai multe blocuri, pe unde vor ei, in centru sau in cartiere, si din ce oras vor ei, ca sa se vindece de cuvantul mandrie.
Nici un lucru nu se strica de la sine daca il lasi in pace. Se invecheste, se deterioreaza, ceea ce-i altceva decat stricarea. In toate blocurile pe care le-am vazut si in toate apartamentele in care am intrat, pasamite sa evaluez oferta, am gasit numai oameni resemnati fata cu instinctul distructiv al colectivitatii din cladire. Cel mai rau sunt agresate cutiile de scrisori, apoi usile, casa scarii si liftul. Varstnicii spun: copiii si tineri fac asta. Ca si cum n-ar fi vorba de fiii lor. Si chiar de ei insisi, deoarece erau tineri cand au primit locuinta si s-a pornit distrugerea ori si-au descoperit repede darul genetic de a nu reactiona la vandalisme. Basmul lui Ion Creanga, in care condamnatul la moarte intreaba: "Muiati is posmagii?" - altfel spus ca lenesului nu-i pui doar in traista, trebuie sa-i mai dai si-n gura, ar fi bine sa devina lectie de capatai si in scolile mici, si-n facultati. Spun ca si-n toate facultatile, indiferent de profil, bazandu-ma pe memoria anilor cand, ca gazetar la "Viata Studenteasca", eram trim
