Incetarea mandatului primarului Adrian Lapadat, lasata la latitudinea juristilor Guvernului l Potrivit Legii administratiei publice, Lapadat ramane primar, deoarece numarul voturilor pentru a fost insuficient l Referendumul a fost puternic condimentat cu contestatii, acuze de frauda sau de suspect interes al primarului pentru comunitate l Disputa liberali – social-democrati a luat pe alocuri accente hilare
Comuna Vanatori a trecut duminica prin primul referendum din tara, organizat pentru incetarea mandatului primarului Adrian Lapadat inainte de termen.
Condimentat din plin cu contestatii ale PSD, care au acuzat fraudarea scrutinului, facute mai mult de dragul imaginii, dar si cu propaganda PNL, facuta inclusiv in ziua votului, referendumul din cele cinci sate ale comunei Vanatori a constituit un exercitiu democratic cel putin interesant.
Prezenta modesta in primele ore
Sositi in comuna Vanatori, am remarcat mai mult tumultul celor doua tabere implicate in referendum – PNL si PSD – decat cel al cetatenilor care, prin votul lor, puteau duminica sa fie autorii unui precedent cu implicatii complexe in administratia publica din Romania.
Primele ore ale referendumului pot fi caracterizate prin slaba prezenta la urne a celor cu drept de vot. Pana la ora 12 se prezentasera abia 15% din cei 2.780 de alegatori cu drept de vot (2.803, la final), stiut fiind faptul ca satenii incep sa se indrepte spre sectiile de votare dupa slujba de duminica.
Cu toate ca prezenta la vot pana la orele amiezii a fost slaba, delegatii PSD si-au intrat in rol inca de la deschiderea sectiilor, contestand aproape orice actiune a liberalilor considerata neconforma cu legea. Astfel, Cornel Briscaru, delegatul PSD in Biroul Electoral de Circumsc