Incepand din 1943, dupa "cotitura" de la Stalingrad, URSS se afla intr-o permanenta ofensiva; atat pe plan militar cat si politic si diplomatic. Rolul pe care statul sovietelor incepe sa il detina in politica internationala este confirmat prin deciziile conferintelor aliate, care au loc la sfarsitul razboiului.

Razboi si politica internationala

Anul 1943 este unul de cotitura al celui de-al doilea razboi mondial. Ofensiva Armatei Rosii inceputa la Stalingrad si confirmata la Kursk va consfinti la finele razboiului o noua mare putere in relatiile internationale. Uniunea Sovietica va lua locul Germaniei ca mare putere. Ea participa la luarea (sau impunerea) deciziilor privind viitorul lumii in general, al Europei si implicit al Romaniei, in particular.

POLITICA INTERESELOR. Razboiul impotriva Germaniei naziste a adus de aceeasi parte a baricadei trei puteri: SUA, URSS si Marea Britanie. In perioada interbelica, acestea nu intretinusera relatii diplomatice. Interesul comun i-a determinat insa sa devina aliati. Doua dintre acestea, URSS si SUA vor ajunge la finele razboiului sa fie considerate superputeri. Era rezultatul victoriilor de pe campul de lupta. Antagonismul ideologic dintre marile puteri a trecut la finele razboiului intr-un plan secundar. Aveau un interes comun care le-a determinat sa ajunga la aceeasi masa a tratativelor. Modalitatea de intelegere pe care au aplicat-o a fost impartirea lumii in "sfere de interes si de actiune". Asa erau denumite, in limbajul marilor puteri, state intregi. Si fiecare a cautat sa isi satisfaca cat mai bine propriile interese. In calculele lor nu intrau interesele statelor mici sau mijlocii, decat in masura in care interferau cu propriile lor scopuri. Astfel, de exemplu, Marea Britanie era interesata sa controleze navigatia in Marea Mediterana. De aici interesul sau major pentru Grecia. Pe de alta parte, Uniu