Constantin Mihu este unul dintre cei mai admiraţi seniori mureşeni. Activitatea lui, care se întinde pe mai bine de şase decenii, este una închinatã imaginii. Fotografiile sale, adevãrate clipe irepetabile ale existenţei, spun povestea unei vieţi, trãite curat şi frumos, chiar dacã pentru el vremurile au fost dintre cele mai vitrege.
Nãscut în 1927 la Câmpulung Muscel, îşi aminteşte cu nostalgie, durere şi plãcere de anii copilãriei, împãrţiţi între biserica unde tatãl lui slujea ca predicator adventist, jocurile cu prietenii şi cicatricile rãzboiului. O cavalcadã de sentimente, pe care le-a canalizat într-un singur sens, în arta fotograficã, Şi dacã ştim sã privim arta lui, le regãsim în fiecare clic. "Nu îmi amintesc exact cum s-a întâmplat, dar la 13 ani a trebuit sã aleg ucenicia. Tatãl meu a spus atunci cã cel mai potrivit pentru mine ar fi sã încerc sã fac fotografie. La început nu mi-a plãcut deloc, mai ales cã trebuia sã privesc activitatea asta cu multã seriozitate. Dar în timp, privind prin obiectivul aparatului de fotografiat, a început sã îmi placã ceea ce vedeam şi, mai ales, cum vedeam. Încet dar sigur, "statul la pândã" pentru surprinderea unei clipe, ireversibile, din oceanul de clipe ireversibile ale vieţii a devenit o pasiune. Şi acum, la 80 de ani, nu m-am temperat încã", spune artistul.
Carcera
Dupã ucenicie s-a "încarcerat" în cadrul Cooperativei Igiena, pentru cã în acei ani comuniştii nu îi puteau ierta faptul cã este fiul unui predicator adventist. Nici în anii în care fotografia lui, mai ales cea sportivã, a fost recunoscutã pe plan internaţional, comuniştii nu au vrut sã înţeleagã, cã religia acestui om a devenit arta fotograficã. "I-am iertat demult, chiar dacã m-au mutilat într-un sens. Îmi erau interzise participãrile personale la expoziţii internaţionale în afara blocului comunist. Trebuia, sub atenta lor supravegher