Marian Bondrea, fostul antrenor al Universitatii, a ajuns astazi la ceas aniversar, 55 de ani. In prezent, el este antrenor la Al Hilal, la una dintre echipele de juniori, secondat de alt tehnician din Banie, Ovidiu Drinceanu. Ca jucator, Bondrea a inceput fotbalul la Electroputere, acolo unde a debutat in divizia secunda (in campionatul '69/'70), iar in 1972 a trecut la Universitatea. In echipa mare a Stiintei a evoluat doar in trei partide oficiale, reintorcindu-se, in 1973, la Electroputere. Dupa un sezon si jumatate jucat la Soimii Sibiu, a revenit in Valea Rosie, incheindu-si cariera de jucator, in 1978. Tot cu Electro si-a inceput cariera de antrenor, dar prima performanta notabila a obtinut-o cu FC Inter Sibiu, echipa pe care a promovat-o, in 1988, in Divizia A. Dupa un campionat petrecut la FC Olt ('88/'89), a revenit la prima iubire, Electroputere, echipa cu care a realizat o premiera, promovarea in Divizia A (in 1991), iar in primul an ('92/'93) s-a clasat pe locul trei, ceea ce a insemnat accederea in Cupa UEFA. In acel sezon european din '93, Craiova a fost reprezentata de doua echipe: Electro si Universitatea (locul patru in campionatul '92/'93). In campionatul urmator, '93/'94, Bondrea a pregatit pe Universitatea, clasindu-se pe locul trei, iar in '94/'95 pe doi. Pentru el a urmat o perioada cu multe escale: FC Arges (in doua rinduri), FC National, IEELIF Craiova, Dinamo, Altay Izmir, Electro, Universitatea (in doua rinduri), Electro Bere, Extensiv, Al Hilal si FC Bihor. Marian Bondrea, fostul antrenor al Universitatii, a ajuns astazi la ceas aniversar, 55 de ani. In prezent, el este antrenor la Al Hilal, la una dintre echipele de juniori, secondat de alt tehnician din Banie, Ovidiu Drinceanu. Ca jucator, Bondrea a inceput fotbalul la Electroputere, acolo unde a debutat in divizia secunda (in campionatul '69/'70), iar in 1972 a trecut la Universitatea.