Ury Benador (1895-1971) nu a fost niciodată mai mult decât un autor de plan secund şi nici nu poate fi în viitor altceva, la o reconsiderare oricât de generoasă. Proza lui s-a zbătut într-un amatorism când acceptabil (în primele romane), când greu suportabil (în biografia romanţată a lui Beethoven). Dar ambiţiile nu i-au lipsit, în două direcţii principale. Un realism social tradiţional năzuia să dea o panoramă a lumii evreieşti în Ghetto veac XX (1934), imagine documentară completată mult mai târziu în ,Gablonz". Magazin universal (1961), însă prozatorului i-au lipsit suflul balzacian, consecvenţa narativă şi capacitatea de invenţie. Panorama (proiectul unei vaste construcţii epice) a rămas la stadiul de machetă şi început de şantier. De cealaltă parte, un realism psihologic elementar şi-a epuizat repede resursele: o oarecare valabilitate estetică îşi păstrează azi numai primul roman de analiză pe tema geloziei, Subiect banal (1935), cel de-al doilea, într-o continuitate de perspectivă, stil şi cazuistică, Hilda (1936), vădind oboseală timpurie, derută, insuficienţă a explorării interioare şi a limbajului. Ezitarea între un realism balzacian, cu pitorescul suburbiilor şi al destinelor nefaste, şi un psihologism al profunzimilor simulate, speculat în criza unei căsnicii, dă satisfacţia unei minime diversităţi a operei epice. Orizontul ei este, fără îndoială, mult prea îngust. De şansa unei revalorizări favorabile nu se poate vorbi. Dar Ury Benador rămâne un prozator interesant în peisaj, alături de congenerii săi evrei I. Peltz sau Ion Călugăru, compunând detalii ale experienţelor narative, demne de atenţia istoriei literare oneste. O primă tentativă de sistematizare a scrierilor sale într-o restituire documentară, îngrijită de autorul însuşi, a eşuat înainte de 1989, o proiectată serie de Opere Ury Benador, rămânând în 1968 la primul volum. După 1990, Editura H