Ca in armata

S-a terminat, asadar, cu stagiul militar obligatoriu!

Unii spun ca era bine in armata: gandeau altii pentru tine, astfel ca mintea proprie se putea relaxa, ca la munte, in statiune. Altii, dimpotriva, sunt de parere ca nu era confortabil in armata: multi tampitei, ordine de la superiori care, din punct de vedere al caminului cultural, nu-s tocmai superiori... Mizerie, lipsuri, timp pierdut.

Eu fac parte din a doua categorie. Stagiile militare, la care legile tarii m-au supus, le-am suportat cu suficienta greutate. Ca sa nu mai pun la socoteala ca am facut cunostinta, in chip nedorit si dureros, cu aceasta tata parvenita care este demagogia.

De pilda, barosanii acestei tari ne lamureau pe noi, cei din turma, ca stagiul militar obligatoriu ne filtreaza-n sange fiorul patriotic. Dar, in acelasi timp, isi scuteau propriile odrasle de acest fior. Ni se dadea a intelege ca militaria e o chestiune de onoare, dar mai mult pentru fraieri.

La oaste, cel mai greu e sa te obisnuiesti cu ordinele primite de la fel de fel de ciudati. Apoi, ar mai fi de pomenit fatarnicia formulelor de salut: "Sa traiti!" Ce fel de indemn e asta? Dar daca omul mai mare in grad si-a ispravit, pur si simplu, traista cu zile, la ce mai foloseste urarea?

Ma mai calca pe nervi alinierea dupa inaltime. Si hrana, saraca in calorii. Si multe altele.

Au trecut suficienti ani de la terminarea stagiului militar. Socot, astazi, ca armata a fost un rau necesar, un fel de incalzire inaintea probelor ce au urmat. Ani de-a randul, am fost aliniat nu dupa inaltime, ci dupa lungimea parului, dupa apartenenta politica, dupa vestimentatie. Am fost aliniat dupa profesia parintilor, dupa starea civila, dupa situatia materiala. O viata intreaga, am tot fost aliniat, de sus in jos, de la stanga la dreapta, fara pe loc repaus.

Armata mi