Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul a fost o atenţionare

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 2 noiembrie 2005 ·

Mircea Purenciu, preşedintele interimar al PNL Sighişoara, considerã cã referendumul din Vânãtori pentru schimbarea primarului Adrian Lãpãdat reprezintã "o atenţionare foarte severã pentru toţi aleşii".

Purenciu a participat la referendum în calitate de reprezentant al liberalilor în secţia de votare de la Şoard. În legãturã cu rezultatul scrutinului, care stã sub semnul contradicţiilor dintre Legea administraţiei publice locale şi Legea referendumului, liderul liberal considerã cã la Vânãtori au avut de câştigat vânãtorenii ", în primul rând pentru cã s-au prezentat la vot în numãr mare, peste 1.400 de cetãţeni validând prin prezenţa lor valabilitatea referndumului, iar în al doilea rând pentru cã peste 1.300 dintre cei care au votat au spus DA schimbãrii din funcţie a actualului primar, care în alegerile de vara trecutã a câştigat acest post cu numai aproximativ 800 de voturi".

Din cauza contradiţiilor între douã legi, care se bat cap în cap, Adrian Lãpãdat rãmâne primar în Vânãtori pânã la declararea rezultatelor valabile ale referendumului, poate chiar şi dupã aceea. Liberalul Mircea Purenciu spune cã nici cei care susţin sã fie schimbat Lãpãdat şi nici cei care nu vor aceastã schimbare nu au de ce sã se pronunţe încã drept câştigãtori: "Pãrerea mea este cã singurul în mãsurã sã se exprime este cel care are competenţa maximã. Dacã prin nişte decizii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau ale Guvernului, problema nu poate fi soluţionatã sau nu este acceptatã soluţia datã de cele douã instituţii ale statului, se va merge probabil la Curtea Constituţionalã, singura în mãsurã sã dea ultimul verdict atunci când este vorba de legi. Referendumul din Vânãtori rãmâne, totuşi, un succes deosebit. În primul rând, pentru cã demonstreazã cã se poate folosi acest instrument, prin care se poate interveni şi modifica rezultatele alegerilor în interval

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 25 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 50 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 57 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°